Numele lui Paul Oakenfold este ușor de asociat cu producții de calitate, DJ set-uri energice, unul dintre cele mai respectate label-uri (Perfecto Records) la care putem adăuga muzica pentru film și lista poate continua.
Pentru a ajunge un „icon” pe scena muzicii, Oakenfold a investit în fiecare moment al carierei sale; debutul său ca producător s-a produs în 10 iunie 2002, când a lansat primul LP, intitulat „BUNKKA„.
În afara calităților de DJ, cu acest debut Paul a făcut o altă demonstrație: și-a exploatat talentul creativ, de producător, ca un firesc al continuării muncii sale de DJ.
În momentul lansării albumului „BUNKKA„, Oakenfold se declară un fan al band-urilor de chitariști, a crescut cu muzica pop și de aceea a dorit să „construiască” un album plecând de la aceste elemente; nu a vrut să conceapă un album dance contemporan și atât.
Pentru ca această idee de artist să prinda contur, Oakenfold a cerut ajutoul unor vocaliști talentați: Shifty Shellshock (Crazy Town), Perry Farrell (Jane’s Addiction), Nelly Furtado, Grant Lee Phillips (Grant Lee Buffalo), Tricky, Asher D (So Solid Crew), Ice Cube. Pe acest album apar și trei dintre cele mai apreciate voci ale momentului (în anul lansării LP-ului erau doar „tinere talente”): Carla Werner, Tiff Lacey și Emiliana Torrini.
Primul single din „BUNKKA” a fost de fapt un dublu „A Side” – „Southern Sun„, lead track-ul din acest LP, un trance chill-out, care reprezintă cel mai bun lucru pe care să-l asculți într-o seară de duminică, iar cel de-al doilea single a fost „Ready Steady Go„.
Pentru „Southern Sun„, Oakenfold a lucrat cu solista Carla Werner.
Tiesto a transformat „Southern Sun” într-o producție trance epică, iar elementele dark au fost aduse de duo-ul Gabriel & Dresden.
„BUNKKA” este un album care merită să se afle în colecția ta de muzică.
…A song to remember!