H&M mai pierde și susținerea lui G-Eazy

Celebrități, CoolNews
share

Din cauza reclamei care fost catalogată drept rasistă, retailer-ul  H&M are probleme cu tot mai mulți artiști. Rapper-ul G-Eazy este și el foarte afectat de publicitatea negativă și nu își dorește să mai fie implicat.

„Cred că această colaborare trebuie să înceteze”, a postat rapper-ul pe pagina sa de Twitter.

Deși H&M a înlăturat reclama, iar hanoracul cu mesaj controversat nu mai este de vânzare nicăieri, se pare că firma va pierde tot mai multe colaborări, chiar și în ciuda mesajelor repetate prin care își cere scuze.

H&M susține că nu va mai permite astfel de greșeli în viitor, iar mesajul a fost unul neintenționat.

Într-un comunicat transmis  Virgin Radio Romania, compania H&M susține că înțelege criticile care i-au fost aduse și este întru totul de acord cu ele.

“Poziția noastră ca și companie este una simplă – această întâmplare este una extrem de nefericită și ne cerem scuze tuturor celor care s-ar fi putut simți ofensați în urma ei. Credem cu tărie că rasismul și prejudecățile, în orice posibilă formă a lor, cauzate în mod deliberat sau pur și simplu accidental, sunt de neacceptat. Înțelegem tot valul de critici care ne-a fost adus și suntem întru totul de acord cu ele.

Imaginea în cauză a fost scoasă de pe otate canalele noastre de comunicare iar produsul nu se mai află în oferta noastră de vânzări. În momentul de față facem o serie de investigații interne riguroase, pentru a ne asigura că pe viitor nu vor mai exista incidente asemănătoare celui din prezent”, spune purtătorul de cuvânt al H&M România, Kasia Brzozowska.

Amintim că rapperul The Weeknd a anunțat că nu va mai colabora niciodată cu H&M în urma acestui scandal. Mai mult, starul american P.Diddy vrea să-i ofere tânărului model de culoare un contract de 1 milion de dolari, pentru a colabora cu brandul lui de haine Sean John.

Mama copilului din reclama H&M nu are o problemă

Femeia dă de înțeles că familia tânărului nu a fost deranjată de mesajul hanoracului și spune că e mereu prezentă la ședințele foto ale micuțului.

“Acela este fiul meu! Am fost la toate ședințele foto iar asta cu hanoracul nu a fost o excepție. Toată lumea are dreptul la o opinie, dar asta e doar una dintre sutele de ținute în care fiul meu a pozat. Opriți-vă din plâns! Nu văd unde e problema”, a scris Terry Mango pe Facebook.

Articole similare

Serialul „Wednesday” se confruntă cu acuzații de rasism: „Toți actorii de culoare...”

Netflix este criticat de abonați după ce unii fani au catalogat „rasist” noul serial despre familia ...

G-Eazy a fost arestat în New York

Deja este prea multă violență în showbiz! Poate e de la astenia aceasta de toamnă, nu știm, dar pare...

Catch the Tunes: Ce piese îți aduc săptămâna asta puncte pe virginradio.ro

Prinde la Virgin Radio Romania piesele care-ți aduc puncte pe virginradio.ro iar dacă ești la sfârși...