
Trupa românească de rock alternativ Gramofone lansează astăzi noul său album, Fast Forward, disponibil acum pe toate platformele de streaming. Albumul conține 15 piese, dintre care 11 sunt complet noi, și reprezintă cel mai personal și divers material discografic al trupei de până acum.
„Fast Forward este cel mai personal album al nostru de până acum,” spune trupa. „Trece prin toată încurcătura de emoții care vine cu viața — iubire, despărțiri, încercarea de a păstra ceva, dar și nevoia de a renunța.” Deși are rădăcini în rockul alternativ, albumul explorează liber noi teritorii sonore, cu influențe de pop, funk, muzică electronică, jazz și rock clasic.
Fast Forward te provoacă să-ți arăți cele mai nebune mișcări de dans pe Hollywood Dancer sau Never, să lupți contra anxietatii pe Water, să-ți joci sentimentele ca la poker in Call It Love sau îți dai seama de ce uneori e mai bine să îmbrățișezi haosul decât să te lași sufocat de el (Chaos) și să vezi părțile luminoase ale vieții (Good Life).
Born to Lose este o altă piesă de referință a albumului — o baladă blues-rock cu iz de western, încărcată de praf, răni și adevăr. Piesa spune povestea unui antierou călit de greutățile vieții, care, deși poartă în el o doză de fatalism, găsește mereu puterea de a merge mai departe. E o confesiune sinceră despre pierderi, durere și o încăpățânare tăcută de a nu renunța.
Cu o istorie care se întinde din 2013, Gramofone au avut onoarea să cânte în deschiderea concertului lui Bon Jovi, să participe la festivaluri mari și să-și încânte fanii în numeroase locuri din țară. Odată cu lansarea de astăzi, discografia lor numără 3 albume de studio: Intervention, Confessions from the Belly of the Beast și proaspătul Fast Forward. Cu influențe variate și o abordare inovatoare, Gramofone îmbină sunetele captivante ale synth-ului cu solo-uri de chitară expresive, creând un univers muzical distinctiv și memorabil.