Filmul „The Whistlers/ La Gomera”, regizat de Corneliu Porumboiu, va concura pentru trofeul Palme d’Or

CoolNews, Filme
share

„The Whistlers/ La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes, sâmbătă, 18 mai, la ora locală 22.00, la Grand Thèâtre Lumiére.

O a doua proiecție este programată să aibă loc în aceeași sală, duminică, 19 mai, de la ora locală 08.30, și va fi urmată de o conferință de presă la care va participa cineastul român și echipa. Filmul va fi prezentat, în aceeași zi, de la ora locală 21.45, în cadrul Les Séances du Lendemain.

Prezența delegației române în cadrul Festivalului de la Cannes este susținută de Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara și Institutul Cultural Român.

Cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu a fost selectat în competiția festivalului și va concura pentru trofeul Palme d’Or cu filme semnate, între alții, de Jim Jarmusch, Quentin Tarantino, Pedro Almodóvar, Ken Loach, Terrence Malick și Jean-Pierre Dardenne & Luc Dardenne.

Juriul competiţiei este condus de cineastul mexican Alejandro González Inárritu și alcătuit din actriţa Elle Fanning (SUA), regizoarea şi scenarista Alice Rohrwacher (Italia), actriţa şi regizoarea Maimouna N’Diaye (Burkina Faso), regizoarea şi scenarista Kelly Reichardt (SUA), scriitorul şi creatorul de benzi desenate Enki Bilal (Franţa) și cineaștii Yorgos Lanthimos (Grecia), Robin Campillo (Franţa) şi Paweł Pawlikowski (Polonia).

Cea de-a 72-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a început pe 14 mai și se va încheia pe 25 mai.

„La Gomera” a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018, iar din distribuţie fac parte Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl. Este prima producţie semnată de Porumboiu care a fost filmată şi în afara României.

Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.

„La Gomera” este scris și regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia este realizată de Simona Pădurețu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcția artistică.

 

FOTO:  Vlad Cioplea

Articole similare

România trimite la OSCAR filmul „La Gomera”, regizat de Corneliu Porumboiu

„La Gomera”, filmul regizat de Corneliu Porumboiu, a fost desemnat propunerea României pentru o nomi...

Ea este actrița care a apărut aproape goală pe covorul roșu de la Cannes

Ngoc Trinh, actriță și model de origine vietnameză a întors toate privirile pe covorul roșu la Festi...

Cum a uimit Selena Gomez pe covorul roșu de la Cannes - VIDEO

După o perioadă în care a stat departe de viața publică, Selena Gomez a putut fi observată pe covoru...