Filmul „Anul nou care n-a fost” a primit două premii în cadrul festivalului de film de la Arras din Franța. Mai exact, „Atlasul de Argint” – premiul pentru regie și Premiul Juriului Tânăr.
Bogdan Mureșanu care a scris și regizat filmul va primi o recompensă de 5000 de euro pentru reușită.
Pelicula „Anul nou care n-a fost” s-a lansat în cinematrografe în luna septembrie și a câştigat premiul pentru Cel mai bun film din secţiunea Orizzonti în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.
Acțiunea lungmetrajului are loc pe 20 decembrie 1989 și spune povestea tragicomică a unor personaje înainte de Revoluție. Din distribuție fac parte, printre alții, actorii Mihai Călin, Emilia Dobrin și Adrian Văncică.