În 2019 poți experimenta întreaga experiență Tomorrowland într-o escapadă magică în Alpii francezi. Legendarul festival belgian de muzică electronică va organiza o ediție în vârful munților, pentru împătimiții sporturilor de iarnă.
Festivalul va aduna peste 30.000 de mega fani ai muzicii electronice într-un paradis al iernii amplasat în resort-ul de ski Alpe d’Huez Grand Domaine Ski.
Festivalul va avea o varietate de scene, incluzând un main stage chiar la baza pârtiei de ski, cei mai boom dj ai momentului, mâncare și băutură servită în cele mai neașteptate locații, dar și decorul de poveste ce face festivalul Tomorrowland atât de special.
Tema va fi „The Hymn of the frozen Lotus”, iar ediția de iarnă promite un line-up senzațional și o experiență unică.
Biletul la festival le garantează participanților acces la discreție pe toate pârtiile Alpe d’Huez, iar aceștia pot alege între varianta de aboament pentru 4 zile și pentru 7 zile.
Abonamentele pentru 4 zile conțin 4 nopți de cazare, accesul la festival și un ski pass de 4 zile, iar cele de 7 zile conțin 7 nopți de cazare, accesul la festival și un ski pass de 7 zile. Abonamentele se vor pune în vânzare pe data de 8 septembrie.
Resortul este situat la 1860 metri și se află la o distanță de 5 ore de Paris.