Festivalul NOSTALGIA are loc între 27 – 30 iunie și se desfășoară, pentru al doilea an consecutiv, la Federația de Tir Sportiv, lângă pădurea Băneasa. Ce surprize pregătesc organizatorii în această ediție

CoolNews, NEWS
share

NOSTALGIA, festivalul care celebrează viața și distracția pentru toate generațiile, are loc între 27 – 30 iunie și se desfășoară, pentru al doilea an consecutiv, la Federația de Tir Sportiv, lângă pădurea Băneasa. Virgin Radio Romania este partener media oficial! 

 

Pentru ediția din acest an, organizatorii anunță schimbări și îmbunătățiri în toate secțiunile festivalului.

Astfel, una dintre noutățile pregătite sunt concerte de câte 30 de minute cu artiști emblematici din industria muzicală din România anilor ’90 – 2000, care vor completa DJ seturile de la fiecare scenă.

Cornerele instamagrabile, perfecte pentru cele mai frumoase cadre foto și videos pentru social media, vor fi organizate în și mai multe locuri din cadrul festivalului. Și zonele muzicale se măresc. Dacă în 2023 participanții au dansat, după preferințe, în fața a șase scene − Latino, Hip-Hop, Electro, Șucar, clubul Interbelic și zona principală ‘’Pe Maidan’’ – pentru ultimul week-end al lunii iunie organizatorii vin cu mai multe opțiuni.

Mai mult, pentru ca distracția să fie completă și personalizată pentru toate gusturile participanților, pe lângă cartierele cu diverse genuri muzicale, festivalul verii așteaptă „nostalgicii” și la scenele Disco Fever.

Și în acest an se vor pune la dispoziție, în mod gratuit, autobuze care vor pleca la fiecare 30 de minute, de la Piața Presei Libere către festival și înapoi. Numărul acestora a fost însă suplimentat, iar ultimul autobuz va porni către oraș în jurul orei 06:00.

Numărul de toalete disponibile și dotate corespunzător a crescut la 380 de cabine, iar echipa de barmani a fost mărită și numărul de baruri suplimentat. Căile de acces au fost modificate pentru un acces mai facil, iar participanții își vor putea ridica brățara înainte de festival din mai multe locații.

NOSTALGIA înseamnă, pe lângă experiențe senzoriale și vizuale, muzică și decoruri de inspirație disco/retro/future, și spații de distracție inedite − jocuri arcade sau pe televizoare, la care se adaugă mașinuțe electrice bușitoare, roata, colțul magic, unde te teleportezi înapoi în liceu, și multe altele.

Am observat că prietenii noștri dragi și nostalgici vin de fiecare dată parcă cu și mai multă energie față de ediția precedentă a festivalului. Probabil viața și rutina de zi cu zi le crește dorința de a evada din prezent, ceea ce noi înțelegem perfect. Așa că pentru ei, Nostalgia e mereu acolo, ca să îi ajute și să le transfere acea stare de bună dispoziție și relaxare și să le deblocheze cele mai frumoase amintiri”, declară Silviu Lăcătuș.

Toate informațiile importante, activitățile, harta evenimentului și line-up-ul vor fi disponibile chiar din aplicația mobilă NOSTALGIA, dezvoltată de eSolutions. Mai multe detalii, în curând.

Biletele se pot achiziționa de pe platforma https://nostalgia.love/bilete/, iar pentru joi, 27 iunie, accesul este gratuit pentru posesorii oricărui tip de bilet achiziționat la Nostalgia.

Despre festivalul NOSTALGIA Retro/Disco/Future

NOSTALGIA încearcă să fie un festival al vieții, care prezintă într-o manieră specială trecutul și viitorul. Toți cei care au participat la NOSTALGIA de mai bine de șase ani, s-au putut bucura de un real muzeu retro & future, în care organizatorii au integrat și o discotecă specifică anilor ’90 − 2000. În permanență echipa Nostalgia lucrează să creeze o lume plină de imagini și sunete, trecând prin numeroase experiențe senzoriale și momente unice, menite să transforme NOSTALGIA într-o fabrică de amintiri − pentru că, de ce nu, și prezentul poate fi o viitoare nostalgie.

Găsești toate detaliile pe https://nostalgia.love/

Articole similare

Ce să NU faci la un concert: Ghid pentru un comportament respectuos

Participarea la un concert este o experiență plină de energie și emoție, dar pentru a te asigura că ...

Cum să te bucuri la maxim de un concert: Sfaturi pentru o experiență de neuitat

Participarea la un concert este o experiență unică, plină de energie și emoție. Pentru a te bucura l...

Am relansat aplicația Virgin Radio Romania! Descarc-o acum

Avem o veste super tare pentru voi! Am relansat aplicația Virgin Radio România și acum o poți descăr...