EFA: Cel mai bun scurtmetraj al anului este din România

CoolNews, Filme
share

”Cadoul de Crăciun” al lui Bogdan Mureşanu a fost ales cel mai bun scurtmetraj al anului la cea de-a 32-a gală a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), desfășurată seara trecută la Berlin.

Acţiunea filmului „Cadoul de Crăciun”, cu Adrian Văncică şi Ioana Flora în distribuţie, are loc în seara de 20 decembrie 1989. Totul porneşte de la scrisoarea unui băiat către Moş Crăciun în care copilul dezvăluie ce îşi doresc părinţii lui de Sărbători. Tatăl află îngrozit că cel mic a trimis prin poştă o scrisoare în care spune ce îşi doreşte părintele lui pentru Crăciun: „Să moară nea Nicu”.

„Cadoul de Crăciun” a fost, la începutul anului, desemnat câştigătorul marelui premiu al competiţiei internaţionale a Clermont-Ferrand FF, cel mai important festival de scurtmetraje din lume. Filmul lui Bogdan Mureşanu a mai câştigat premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea scurtmetraj la TIFF 2018, precum şi o menţiune specială la la Festival du Cinéma Méditerranéen de Montpellier.

În luna decembrie a anului trecut, „Cadoul de Crăciun” a fost recompensat cu premiul publicului la Festivalul Internaţional de Filme Scurte „Żubroffka” de la Białystok.

”The Favourite”, regizat de Yorgos Lanthimos, a fost desemnat cel mai bun film. Publicul a ales drept cel mai bun film european al anului producţia ”Cold War” (2018), de Pawel Pawlikovski.

România a fost reprezentată la Premiile Academiei Europene de Film (EFA) în secţiunile scurtmetraj („Cadoul de Crăciun”, de Bogdan Mureşanu) şi animaţie („Călătoria fantastică a Maronei”, de Anca Damian).

Articole similare

Imagine Dragons a lansat scurtmetrajul "Crushed"

Imagine Dragons a lansat scurtmetrajul captivant inspirat din viața reală pentru single-ul lor „Crus...

Netflix îți dă acces GRATUIT la aceste filme și seriale documentare

Vreme de mulți ani, Netflix a permis profesorilor să difuzeze documentare în sălile de curs. Însă, c...

Imagine Dragons lansează videoclipul piesei "Next to me" VIDEO

Povestea piesei "Next to me" a meritat cu siguranță așteptarea videoclipului, căci artiștii nu au av...