Edy Chereji ON AIR la Virgin Radio Romania Breakfast: MASSIF WINTER e mai mult decât un festival

Celebrități, CoolNews, NEWS
share

Ingredientele unei dimineți perfecte? Pentru unii energie debordantă, un mic dejun copios, bună dispoziție, un duș răcoros și un zâmbet pe buze. Pentru alții câteva ore de somn în plus. Virgin Radio Romania Breakfast îți colorează diminețile cu acel bonus de energie și bună dispoziție molipsitoare. Iar de administrarea dozelor zilnice de energie se ocupă Veronica Trandafir și Andrei Niculae!

Edy Chereji a fost ON AIR cu noi la Virgin Radio Romania Breakfast cu Veronica Trandafir și Andrei Niculae, ca să ne povestească despre cel mai mare și mai așteptat eveniment al iernii, iar pe această cale vă anunțăm și că Virgin Radio Romania este partenerul oficial al MASSIF WINTER

Nu e doar un festival, e chiar o vacanță ALL INCLUSIVE, iar asta pentru că vă invităm la  8 zile de distracție în Poiana Brașov! 8 zile în care puteți încerca sporturile de iarnă, să vă dați cu placa, cu schiurile, sau chiar să învățați să le practicați”, a declarat Edy Chereji la Virgin Radio Romania Breakfas cu Veronica Trandafir și Andrei Niculae

Timp de o săptămână, Poiana Brașov va fi destinația iubitorilor de trăiri inedite, cu muzică electronică și live acts, petreceri exclusiviste, experiențe culinare deosebite și activități pentru iubitorii sporturilor de iarnă, alături de artiști români și internaționali. Evenimentul va avea loc în perioada 6-13 martie 2022, pe platoul Pârtia Bradul din Poiana Brașov și în alte 6 locații din stațiune. MASSIF WINTER înseamnă două scene de mari dimensiuni într-un perimetru de eveniment bine delimitat, cu instalații și amenajări de zăpadă și gheață, ambele scene fiind poziționate pe platoul de la Pârtia Bradul. O altă scenă va fi amenajată în Poiana Ruia, iar în 5 apres-skiuri din stațiune pasionații sporturilor de iarnă și ai muzicii pot să petreacă și să trăiască cea mai tare experiență de la munte din Europa Centrală și de Est.

Pentru o experiență completă, începând de miercuri, 22 decembrie, pachetele de vacanță, ce includ accesul la eveniment și cazare în Poiana Brașov, se pot achiziționa de la unitățile hoteliere partenere din stațiune.  Mai multe detalii pot fi găsite pe www.bemassif.com. Biletele individuale, care vor permite doar accesul la MASSIF Winter, fără cazare, se vor putea achiziționa din luna ianuarie.

MASSIF WINTER face parte dintr-un concept de entertainment care se va mula pe specificul turismului montan, dar și pe strategia de dezvoltare turistică a regiunii și va cuprinde mai multe tipuri de experiențe. Va mai exista și un festival de vară, precum și alte concepte de petrecere a timpului liber cu caracter semi-permanent. Acest proiect are ca obiectiv transformarea stațiunii Poiana Brașov în una dintre cele mai atractive din Europa. Proiectul va fi finanțat integral din fonduri private de către organizatorii UNTOLD și Neversea. Bugetul ediției din 2022 pentru MASSIF WINTER este de peste 2,4 milioane de euro.

Prin acest proiect, universul UNTOLD se extinde cu un nou concept original, care va atrage anual sute de mii de turiști, atât în Poiana Brașov, cât și în regiune. Reprezentanții UNTOLD și-au îndreptat atenția spre stațiunea montană cu cel mai curat aer din Europa – Poiana Brașov. În plus, proiectul își propune să devină și un nou pol de interes pentru cetățenii Brașovului, să ajute la dezvoltarea resurselor locale și să aibă un impact economic regional.

 

Articole similare

Ziua miracolelor de Crăciun la Virgin Radio Breakfast

Astăzi dimineața, atmosfera magică de sărbători a fost la cote maxime în emisiunea Virgin Radio Brea...

[BREAKFAST] Cățăratul pe munte devine un job pentru tinerii din China

În China, cățăratul pe munte nu este doar o activitate recreativă, ci și o oportunitate de venit. Ti...

[BREAKFAST] Insula unde prințul Harry și Meghan au avut o escapadă romantică, scoasă la vânzare...

O insulă tropicală cu poveste regală este acum pe piață pentru impresionanta sumă de 79,5 milioane d...