Trei dintre cei mai respectați artiști din industria muzicală românească, Edward Maya, Vika Jigulina și Vali Bărbulescu, aduc în playlisturi „Addicted to Love”, un single electrizant ce promite să cucerească topurile internaționale și să devină un imn pentru iubitorii de muzică electronică din întreaga lume.
„Addicted to Love” combină elementele caracteristice stilului unic al fiecărui artist. Edward Maya, cunoscut pentru hiturile sale globale, aduce în această piesă acordurile sale inconfundabile de acordeon și producția muzicală rafinată, Vika Jigulina, vocea emblematică din spatele unor hituri de success ce adaugă o notă profundă și emoțională, iar Vali Bărbulescu, DJ și producător de renume, completează această colaborare cu un beat dinamic și o energie molipsitoare.
Single-ul, compus de către Edward Maya, Vika Jigulina și Vali Barbulescu, vorbește prin muzică și versuri despre forța și complexitatea iubirii, capturând acele momente când pasiunea devine o dependență irezistibilă.
Edward Maya este producătorul, cântărețul și compozitorul român cunoscut la nivel global pentru hitul său „Stereo Love”, ce a devenit un fenomen internațional. Cu o carieră ce se întinde pe mai mult de un deceniu, Edward Maya a redefinit muzica electronică prin soundul său distinctiv, combinând acordurile tradiționale de acordeon cu beat-uri moderne și melodii captivante. Talentul său i-a adus multiple premii și a stabilit un standard înalt pentru producția muzicală.
Cu o voce inconfundabilă, Vika a devenit cunoscută în întreaga lume datorită colaborării cu Edward Maya la piesa „Stereo Love”. Cariera sa include o serie de colaborări de succes și o prezență constantă pe scena internațională a muzicii electronice. Vika Jigulina este recunoscută pentru stilul său versatil și capacitatea de a transforma orice piesă într-un hit memorabil.
Cunoscut pentru seturile sale energice și pentru abilitatea de a citi publicul, Vali a fost prezent pe scena muzicală de peste 20 de ani, fiind un nume de referință în cluburile din România și nu numai. În plus față de activitatea sa ca DJ, Vali Bărbulescu este apreciat și pentru talentul său fotografic, realizând proiecte remarcabile atât în țară, cât și în străinătate.