Dua Lipa susține artistele care nu pot cânta la festivaluri

Celebrități, CoolNews
share

Dua Lipa nu e prea încântată de modul în care decurg lucrurile la festivalurile din Marea Britanie.

Cei doi ani de succes major ai artistei și faptul că a primit recent premiul pentru cea mai de succes artistă a anului îi aduc un imbold artistei care simte că trebuie să susțină toate artistele din jurul ei.

Cu toate că este imaginea muzicii pop, Dua Lipa va concerta alături de Kendrick Lamar și Panic! at the disco pe scena principală a festivalului Reading & Leeds.

„Cred că trebuie să facem loc pentru diversitate, și totul ține de organizatorii festivalurilor și de artiștii pe care îi aleg să concerteze.”, a declarat Dua Lipa într-un interviu.

„Îmi aduc aminte, când am început să concertez trebuia să mă străduiesc foarte tare pentru a ajunge la un anumit festival și să primesc un loc pe scenă. Cred că organizatorii ar trebui să ne dea o șansă fiindcă reprezentăm o voce, dar trebuie să fim împuternicite ca să o utilizăm. La asta se rezumă.”, a mai declarat artista.

Articole similare

Dua Lipa intră în „lockdown” după ce un tiktoker a intrat prin efracție la repetiții

Repetițiile pentru Glastonbury ale Dua Lipa au fost nevoite să intre în „lockdown” după ce un TikTok...

Dua Lipa a lansat mult așteptatul album, “Radical Optimism”

Dua Lipa, forța globală a muzicii pop, laureată a trei premii GRAMMY și șapte premii BRIT, a lansat ...

Dua Lipa anunță "Radical Optimism". Albumul va fi lansat pe 3 mai

Includând hiturile "Houdini" și "Training Season" lansate recent, "Radical Optimism" mai cuprinde în...