//DCM TAGS Advertisement
//DCM TAGS Advertisement

Doi elevi ai Școlii de Poliție din Câmpina, prinși cu droguri

CoolNews, Viral
share

Doi elevi ai Școlii de Poliție de la Câmpina au fost prinși, marți, cu droguri asupra lor.

Potrivit EuropaFM.ro, ambii urmau să încheie cursurile peste o lună, și ar fi devenit agenți de poliție, însă acum au fost nevoiți să ceară părăsirea școlii.

Drogurile se aflau în mașini și camerele de cămin de la Școala de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.

Potrivit anchetatorilor, conducerea Școlii de Poliție din Câmpina a sesizat ofițerii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate și Terorism Ploiești că asupra a doi elevi există suspiciuni că au droguri, pentru consumul propriu.

Surse judiciare au declarat că s-au făcut controale în mașini și camere, cu această ocazie fiind „depistate și ridicate mai multe pliculețe cu o substanță care va fi analizată la laborator”.

Reprezentanții Școlii de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina au refuzat să vorbescă depre anchetă, dar au precizat că doi elevi au cerut marți părăsirea școlii, „adică încetarea activității de elev“.

„La controalele efectuate, la ore sau în camere, controale făcute de profesori sau diriginți, cei doi au fost identificați cu un comportament neadecvat”, au adăugat sursele citate.

Articole similare

Studenți din toată țara trag un semnal de alarmă privind hărțuirea în universități: „Nu-i lăsa să-ți...

Într-un context în care universitățile ar trebui să fie spații sigure pentru studenți, Alianța Națio...

Explozia chiriilor în marile orașe universitare: unde prețurile depășesc 1.000 de euro pe lună

Odată cu debutul noului an universitar, piața chiriilor din România se confruntă cu o creștere abrup...

Suceava: Peste 550 de reprezentanți ai studenților din toată țara discută despre interesele, problem...

Ieri, 08.08.2024, a avut loc deschiderea oficială a celui mai mare și complex eveniment studențesc d...