Denis de la The Motans și-a sărbătorit ziua de naștere pe scena de la Untold

Celebrități, CoolNews
share

Denis de la The Motans a trăit una dintre cele mai inedite zile de naștere, cu multă emoție, în fața unui public numeros.

Solistul trupei a împlinit 28 de ani și a sărbătorit momentul la Untold, în timpul concertului pe care l-a susținut pe scena Forest a cunoscutului festival.

Dacă ar fi să descriu concertul de pe 2 august într-un singur cuvânt, ar fi fost simplu, e… Untold. A fost cel mai tare public de până acum. Cea mai mișto atmosferă și vibe. Partea funny e că până atunci, cel mai tare concert al nostru a fost de la Untold 2017 și așteptam cu nerăbdare următoarea prestație din cadrul acestui festival.”, a dezvăluit Denis de la The Motans.

„Vreau să mulțumesc încă o dată tuturor celor care au fost alături de noi și ne-au făcut să ne simțim fenomenal. De asemenea, vreau să mulțumesc fanilor din Cluj care ne alintă de fiecare dată când venim aici, vă mulțumim și vă iubim. Cluj, you rock!”, declară Denis, care a fost foarte emoționat și impresionat în momentul în care publicul prezent la festival și fanii lui aflați în fața scenei au început să îi cânte „La mulți ani!”.

Articole similare

5 cover-uri de excepție curatoriate de The Motans și EMAA pentru piesa ,,La ce te gândești”

Piesa originală scrisă și interpretată de The Motans și EMAA, ,,La ce te gândești" are acum parte nu...

The Motans și Andra colaborează pentru prima dată - ,,Înapoi în viitor”

Piesa ,,Înapoi în viitor" este o explozie de emoție și pasiune, în care The Motans și Andra se unesc...

The Motans și Deliric s-au plimbat prin „București” și au ajuns la Breakfast

Ingredientele unei dimineți perfecte? Pentru unii energie debordantă, un mic dejun copios, bună disp...