Concursul Eurovision 2023 nu va fi găzduit de Ucraina, țara care a câștigat ediția de anul acesta, a anunțat vineri European Broadcasting Union (EBU), care cosnideră că pot exista probleme de securitate din cauza războiului, potrivit Sky News, citat de stirileprotv.ro
EBU a transmis într-un comunicat că războiul din Ucraina a făcut imposibilă începerea celor 12 luni de pregătiri necesare pentru organizarea concursului de anul viitor.
În locul Ucrainei, ediția din 2023 a Eurovision ar putea fi organizată în Marea Britanie, potrivit sursei citate.
EBU a transmis că începe discuțiile cu BBC, „ca reprezentant al ţării clasate pe locul al doilea în acest an, pentru a deveni o posibilă gazdă a concursului Eurovision în 2023 în Marea Britanie”.
Comunicatul EBU
EBU a anunţat că a realizat “o evaluare completă şi un studiu de fezabilitate” în colaborare cu televiziunea de stat ucraineană UA:PBC şi cu specialişti externi în contextul invaziei militare declanşate de Rusia în Ucraina.
“EBU vrea să mulţumească postului UA:PBC pentru cooperarea sa deplină şi angajamentul său în explorarea tuturor scenariilor posibile în săptămânile care au trecut după victoria obţinută de Kalush Orchestra pe 14 mai la Torino şi îşi exprimă tristeţea şi dezamăgirea că ediţia de anul viitor a concursului nu poate fi organizată în Ucraina”, au anunţat reprezentanţii EBU, potrivit Agerpres.
“EBU a susţinut UA:PBC într-o gamă diversă de domenii de la începutul invaziei. Ne vom asigura că acest sprijin va continua să se manifeste pentru ca UA:PBC să poată să îşi menţină serviciile indispensabile pe care le furnizează cetăţenilor ucraineni. Ca urmare a acestei decizii şi în concordanţă cu regulamentele şi pentru a asigura continuitatea evenimentului, EBU va începe acum discuţii cu grupul BBC, ca reprezentant al ţării clasate pe locul al doilea în acest an, pentru a deveni o posibilă gazdă a concursului Eurovision în 2023 în Marea Britanie. Ne vom asigura că victoria Ucrainei va fi reflectată pe deplin în show-ul de anul viitor. Aceasta va fi o prioritate pentru noi în discuţiile pe care le vom purta cu gazda care va fi aleasă”, precizează comunicatul publicat de EBU.
sursa foto: Shutterstock