De ziua sa, Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de COVID-19 din Suceava

Celebrități, CoolNews
share

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru spitalele din România, dar și o cantitate importantă de materiale medicale. Vaticanul a făcut această donație pentru bolnavii din Suceava, cea mai afectată zonă a României de coronavirus.

„Materialele sanitare au fost procurate prin grija cardinalului Konrad Krajewski, responsabilul cu activitatea caritabilă a papei (Elemosineria Apostolică). În ciuda dificultăților de aprovizionare de pe piața medicală internațională, prelatul a reușit să colecteze pentru bolnavii din România cinci ventilatoare pulmonare – două fiind de ultimă generație -, 200 de combinezoane, 900 de măști FFP2 și 5000 de măști sanitare. Cantitatea acestora este, fără îndoială, insuficientă în fața necesităților dar, în condițiile actuale, orice mic ajutor poate să facă diferența dintre viață și moarte.”, se arată în comunicatul Vatican News

Donația Papei Francisc a fost făcută chiar de ziua onomastică a acestuia. Astăzi este celebrat Sfântul Gheorghe, iar al doilea prenume al Suveranului Pontif este Jorge (Gheorghe).

„În mod semnificativ, chiar de ziua sa onomastică, pontiful a trimis diverse materiale medicale, printre care cinci ventilatoare pulmonare, spitalului din Suceava, cel mai mare focar de infecție cu noul coronavirus din România. Alte materiale sanitare au fost trimise în aceeași zi de Sfântul Părinte în Italia și Spania” arată sursa citată.

Articole similare

[BREAKFAST] S-a inventat bancnota românească de zero euro cu chipul lui Ștefan cel Mare. Vezi aici c...

A apărut încă o bancnotă românească de zero euro. Are chipul lui Ștefan cel Mare și nu e gratis, cos...

Jason Derulo i-a lăsat bacșiș unui chelner astfel încât să-și poată plăti facultatea

În caz că nu știai, Jason Derulo este o legendă. Este celebritatea preferată a TikTok-ului, melodiil...

[BREAKFAST] Un bărbat s-a mutat pe scaunul pasagerului după ce a fost oprit de polițiști și a declar...

Un bărbat din județul Suceava, care s-a urcat beat la volan, a încercat să-i convingă pe polițiștii ...