Confidenţialitate

De unde a pornit disputa Olivia Steer – Mircea Cărtărescu

CoolNews, Viral
share

Cine credea că disputa Olivia Steer – Mircea Cărtărescu s-a terminat, probabil nu s-a uitat pe pagina de Facebook a fostei vedete TV. Pentru ea a început un adevărat război. Sau cel puțin așa pare.

Olivia Steer l-a criticat pe Mircea Cărtărescu pentru faptul că ar fi scris greşit genitivul şi dativul de la „dragă”, într-o urare pe care scriitorul a făcut-o pe contul său de Facebook.

După ce a fost atenționată că nu are dreptate, Olivia Steer a revenit cu mai multe mesaje publice în care a continuat disputa.

Primul dintre ele prezenta scuze, dar lansa și un atac, de această dată pe tema vaccinării, cea care îi este atât de dragă fostei vedete TV.

”Îi datorez domnului Mircea Cartarescu scuze publice pentru faptul că l-am suspectat si acuzat că nu cunoaște forma de dativ (feminin, singular) a adjectivului „dragă”. Domnia sa are dreptate cînd spune că nu am consultat înainte DOOM-ul, pentru a mă asigura că adjectivul cu pricina este variabil, cu doar trei forme, iar nu cu patru, cum credeam eu, și – prin urmare – articolul „-i” se atașează formei unice de plural (dragi). Greșeala mea e evidentă și absolut regretabilă. Mea culpa!

În apărarea mea, nu pot să spun decît că am fost or-bi-tă de cerificatul de vaccinat al domnului Cărtarescu, dar mai ales de îndemnul domniei sale către toți cititorii săi de a se imuniza cu un vaccin experimental, pentru ale cărui efecte secundare anticipate (în mod oficial) producatorii au fost exonerați de raspundere penală și financiară, în mai toate statele lumii, în contradicție cu legile si regulile de etica medicală, universal valabile.

Domnul Cărtarescu este cu adevărat liber să își asume orice risc personal, dacă dorește, vaccinîndu-se cu vaccinuri experimentale, care nu au trecut testele de siguranță. Legea îi permite să se joace cu propria sa viață, ca un ruletist dintr-un roman de groază, iar noi nu ne putem opune. Dar, înainte să facă recomandări periculoase mulțimilor însetate de modele autentice, a consultat lista cu efectele secundare ale noilor vaccinuri? Sau a presupus, la fel ca mine, în postarea de ieri, că știe bine, ceea ce nu știe nimeni, pe de-a-ntregul, în momentul de față? Iar dacă le-a citit și le cunoaște gravitatea, este, oare, corect și moral să îndemne oamenii să își pună în pericol sănătatea și viața, prin injectarea unui ser atît de controversat, care face obiectul monitorizărilor oficiale atente, vreme de doi ani, de aici înainte?
Nu știu sigur nici un raspuns la aceste întrebări, firește. Ceea ce știu însă e că toți putem greși. Și asta și facem, de cele mai multe ori. Unii pot face erori de imagine și gramaticale (minore sau nu), alții de conșiință sau, în cel mai bun caz, de entuziasm nejustificat”, a scris Olivia Steer, pe Facebook, pe 21 ianuarie.

După acest mesaj, Olivia Steer a început să caute greșeli în scrierile lui Mircea Cărtărescu, dar și în postările de pe Facebook, inclusiv în istoricul editării lor.

Primul exemplu a fost oferit dintr-un mesaj publicat de Mircea Cărtărescu pe 10 ianuarie, care a fost corectat imediat după publicare. Iar de atunci, Olivia Steer pare că a intrat la vânătoare de greșeli.

Replica dată de Comisia Europeană în România

Pe Facebook, Comisia Europeană în România a intervenit în dispută, apelând la aluzii fine și o trimitere către informarea corectă înainte de a exprima opinii.

”Dragii noștri urmăritori, pentru siguranța voastră, informați-vă numai din surse oficiale!”, este mesajul care însoțește formele acceptate în limba română pentru cuvântul ”drag”.

Articole similare

Ce-am aflat săptămâna asta în campania "It's Cool To Be European" - Powered by Comisia Europeană în ...

Pe 9 mai Uniunea Europeană a împlinit 70 de ani așa că noi, la Virgin Radio Romania, am hotărât, împ...

Ce-am aflat săptămâna asta în campania "It's Cool To Be European" - Powered by Comisia Europeană în ...

Pe 9 mai Uniunea Europeană a împlinit 70 de ani așa că noi, la Virgin Radio Romania, am hotărât, împ...

#BOOM: De ce îţi e drag astăzi?

Andrei Niculae a venit pe love astăzi la radio şi a întrebat direct pe whatsapp la 0734.666.000: "De...