De ce s-a prăbușit Cascada Bigăr

NEWS
share

S-a prăbușit Cascada Bigăr.

Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, ”s-a prăbușit astăzi din cauze naturale”, a anunțat luni pe Facebok Regia Națională a Pădurilor Romsilva.

Doar că motivul prăbușirii este intens discutat de specialiști. Într-o declarație la DW, ghidul de turism și activistul  pentru protecția mediului Mircea Jumanca susține că intervenția omului ar fi provocat prăbușirea uneia dintre cele mai cunoscute cascade din România.

„Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a precizat Mircea Jumanca. Acesta a spus că a observat fisuri în corpul cascadei în ultimii doi ani.

Și alți specialiști consultați de Europa FM susțin ipoteza prăbușirii din cauza intervenției umane.

Angajați ai Regiei naționale a Pădurilor Romsilva sunt la fața locului și evaluează situația.

Cascada Bigăr se află pe teritoriul comunei Bozovici din judeţul Caraş-Severin, chiar la marginea DN57B.

Articole similare

Două filme românești, incluse în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Cannes...

Două filme românești au fost incluse în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la...

Când revine vremea caldă în România. Ce spun meteorologii

O atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de ...

Șase români, alături de cei mai mari miliardari ai lumii în topul Forbes. Cine sunt și ce avere au...

România se mândrește cu prezența a șase miliardari în clasamentul mondial publicat de revista Forbes...