Dan Bilzerian vrea să devină profesor suplinitor

Celebrități, CoolNews
share

Și noi care credeam că 22,6 milioane de followers pe Instagram, faima și, bineînțeles, gramada de bani din cont, sunt suficente motive să te liniștești. Ei bine, ne-am înșelat. Ne-am înșelat cel puțin în privința Instagram-superstarului Dan Bilzerian.

Într-un interviu recent acordat lui Graham Bensinger, Bilzerian anunță un lucru care ne lasă cu gura căscată. Urmează să devină profesor suplinitor.

„Mi se pare super cool să fii în stare să îi înveți pe copii lucruri importante. Cred că în ziua de azi copii învață la școală lucruri de care n-au nevoie.” – spune jucătorul de poker Dan Bilzerian, moment în care Bensinger i-a adus aminte că profesorii sunt nevoiți să urmeze o curiculă școlară.

„Și ce o să facă dacă nu o respect, mă vor da afară?”, a replicat Bilzerian.

Acum, dacă ești părinte iar ideea de a vedea la catedră, în clasa unde învață copilul tău, un jucător profesionist de poker cu brațele tatuate și mii de poze pe Instagram alături de femei dezbrăcate, ți se pare o absurditate, te înțelegem. Și nouă ni se pare la fel. Însă americanul care a cucerit Instagramul pare să aibă planuri mărețe în acest sens.

Iar planurile nu se opresc aici. Dan Bilzerian vrea să investească din ce în ce mai mult în piața americană de marijuana și speră ca din ce în ce mai multe state americane să o legalizeze.

 

 

 

Articole similare

Probleme de funcționalitate pentru Facebook, Instagram și Messenger. Mai mulți utilizatori au raport...

Într-o zi care a surprins mulți utilizatori de internet, platformele sociale Facebook, Instagram și ...

Meta va eticheta imaginile generate de AI pe Facebook, Instagram și Threads

Meta a colaborat cu partenerii din industrie pentru a se alinia la standarde tehnice comune care să ...

Câţi bani câştigă celebrul Lionel Messi din Instagram. Cât cere fotbalistul pentru o singură postare...

Vedeta argentiniană furnizează acum cel mai bine plătit spectacol din fotbalul american, după ce sep...