Damian Drăghici și Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunților românești

CoolNews, Muzică
share

Damian & Brothers și Smiley cântă-n nunta mare „S-a furat mireasa”, un complot pe note muzicale care rezolvă prin dans și voie bună cel mai fierbinte capitol al nunților românești: furatul miresei, dar mai ales recuperarea ei de către naș sau mire.

S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În stație la Lizeanu” care a rupt orice top în România. Și hai că am pregatit un nou super HIT care să ridice topurile și oamenii de pe scaune. Povestea domnișoarei trebuia sa se transforme într-una a miresei. Relațiile evoluează, dar aici se fură mireasa, nu mai pleacă ea. Cine o găsește primu` dintre mine și Smiley? Vedem în clip”, declară artistul Damian Drăghici, gata să cucerească publicul amator de dans, petreceri și mai ales de nunți în sezoanele mult așteptate ce urmează.

Orice întâlnire cu Damian Drăghici ajunge să fie o petrecere, o sărbătoare extrem de creativă și molipsitor de veselă fie ea în stație la Lizeanu sau într-un cort de nuntă. Damian este un artist mare, pe care eu îl apreciez enorm, iar a face muzică împreună este mereu o bucurie nebună. Compunem, cântăm, dansăm împreună, iată că mai furăm și câte o mireasă, dar ce mă bucură cel mai tare e că ajungem să primim la cheful nostru pe oricine ne aude.”, adaugă Smiley despre noua piesă de furat mirese, inimi și dansuri săltărețe.

Co-producție HaHaHa Production și We Are Family Records, „S-a furat mireasa” are muzica semnată de Andrei Tiberiu Maria, Damian Draghici, Șerban Cazan și Petru Alexandru Stancu, versurile scrise de Andrei Tiberiu Maria și Petru Alexandru Stancu, iar producția realizată Șerban Cazan și Damian Draghici.

Articole similare

Smiley lansează „Culoarea ta”, o piesă în toate culorile iubirii

În prima zi a celui mai vesel și romantic anotimp din an, Smiley lansează „Culoarea ta”, o piesă în ...

Smiley și Pavel Bartoș se întorc pe marele ecran! Sunt starurile unei super comedii polițiste

Smiley și Pavel Bartoș se pregătesc să facă echipă, pe marele ecran. Cei doi vor interpreta rolurile...

Damian Drăghici ne-a adus mici și ne-a cântat LIVE la Breakfast

Ingredientele unei dimineți perfecte? Pentru unii energie debordantă, un mic dejun copios, bună disp...