Cum se vor desfășura Semimaratonul și Maratonul Bucureștiului

NEWS
share

Semimaratonul și Maratonul Bucureștiului se vor desfășura anul acesta în condiții speciale de siguranță.

Pentru ambele evenimente, primul criteriul de participare pentru alergători este să fie vaccinați (persoane vaccinate cu ambele doze, cu rapel efectuat cu minimum 10 zile înainte de data cursei). „Sperăm ca situația epidemiologică din lunile următoare să evolueze favorabil și ca reglementările legale să ne permită înscrierile alergătorilor nevaccinați, care fie au trecut prin boală, fie pot prezenta un test COVID-19 negativ.” spune Valeria van Groningen, Președinte Bucharest RUNNING CLUB.

De altfel, 71% dintre persoanele care au participat anii trecuți la Semimaratonul și Maratonul Bucureștiului s-au vaccinat deja și 93% preferă competițiile cu participare de grup, în locul celor virtuale – după cum arată un sondaj realizat de Quantix Marketing Consulting, pe un eșantion de 1.054 de respondenți.

La startul fiecărui eveniment, Semimaratonul București OMV Petrom (4-5 septembrie) și Maratonul București Raiffeisen Bank (30-31 octombrie) vor putea fi maxim 10.000 participanți. „Aceasta înseamnă că în fiecare zi putem avea maxim 5.000 de persoane. Fiecare cursă (42, 21, 10, 5 Km sau ștafetă) va avea mai multe grupuri de start, de maxim 350 de alergători, astfel încât în zona de așteptare pentru start să poată fi respectată o distanță minimă de 1,5 metri (între oricare doi alergători). Starturile vor fi date la câteva minute distanță, ca să nu se creeze aglomerație.” spune Paolo Ottone, Director Tehnic.

De asemenea, zonele de START / FINISH (Piața Constituției, Bd. Libertății – zona Parc Izvor) vor beneficia de măsuri suplimentare de siguranță:

  • acces restricționat doar pentru personalul esențial din echipa de organizare, participanți si autorități,
  • distribuirea și impunerea utilizării măștilor de protecție (care vor fi înlăturate după primii 150 m; altele noi urmând să fie oferite la finalul cursei, odată cu medalia),
  • distribuirea și impunerea folosirii dezinfectanților,
  • dezinfectarea cu regularitate a obiectelor, suprafețelor și incintelor destinate utilizării publice (ex. toalete ecologice, mese, scaune etc.),
  • instalarea de porți pentru termoscanare, în vederea măsurării temperaturii participanților,
  • crearea de spații de izolare, care să poată fi folosite în caz de nevoie, în condiții de maximă siguranță, pentru persoanele care prezintă simptome de COVID-19,
  • utilizarea de produse preambalate (ex. apă, batoane energizante etc.).

„Anul acesta nu vom putea permite accesul susținătorilor în zona de START / FINISH, dar aș vrea să încurajez bucureștenii să iasă pe străzi, pe lângă traseele de alergare și, fără să stea în grupuri mari, să susțină cu mult entuziasm participanții.” spune Valeria van Groningen, Președinte Bucharest RUNNING CLUB.

Traseele pentru toate cursele au startul din centrul Bucureștiului, din zona Piața Constituției – Parcul Izvor, iar hărțile vor fi disponibile pe site-urile www.bucuresti21km.ro, www.bucharest-marathon.com.

Articole similare

Istvan Kovacs și alți trei arbitri români vor oficia la EURO 2024. Cine mai face parte din brigada „...

În fruntea brigăzii „tricolore” la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, care va avea loc în G...

Tranzacție uriașă în sport: Proprietarul Formula 1 a cumpărat MotoGP

Într-o tranzacție de proporții uriase, în lumea auto-moto, chiar înainte de Marele Premiu al Japonie...

Ilie Năstase, cântărețul. Celebrul sportiv român își lansează primul disc

În 1987, aflat în plină glorie internațională, tenismenul român Ilie Năstase a primit propunerea de ...