Cum s-au transformat pijamalele de-a lungul timpului

CoolNews
share

Pijamelele sunt chestiile alea comode în care abia așteptăm să ne schimbăm după o zi lungă la școală sau la birou. Te-ai întrebat vreodată care este istoria lor și de unde provin ele?

Cuvântul pijama a fost împrumutat din limba urdu – pay-jama – care la rândul lui a fost împumutat din limba persană – pay-jameh. Primele referințe ale acestui cuvânt au apărut în limba engleză în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Coloniștii britanici din India de la acea vreme au observat că localnicii purtau niște pantaloni foarte largi și comozi. Le-a plăcut ideea și au adoptat această ținută, purtând-o în timpul somnului sau când se odihneau. Lumea a început să poarte în Marea Britanie celebrele pijamale începând cu anii 1870, iar mai apoi moda s-a răspândit în întreaga lume.

În anii 1920, Coco Chanel a introdus pijamalele de satin și mătase, formate din două piese (bluză + pantaloni), revoluționând moda feminină a vremii. Astfel, femeile au fost încurajate să renunțe la cămășile lungi de noapte și să încerce pijamaua, mult mai elegantă și mai comodă.

Tot la acea vreme, în anii 20-30, pijamaua s-a transformat într-un obiect de lux, iar oamenii bogați au început să poarte această vestimentație în stațiunile exclusiviste de la malul mării, pe plajă.

Revenind în zilele noastre, în Japonia este perfect normal ca oamenii să poarte pijama pe stradă, iar unii poartă așa-numitele Kigurumi, costume ce înfățișează animale. De asemenea, în China, obiceiul este același – vei vedea oameni îmbrăcați în pijama prin cartiere.

În anul 2006, Emiratele Arabe Unite au interzis lucrătorilor din administrația publică locală să poarte pijama la locul de muncă.

În 2010, un supermaket din lanțul Tesco, din Cardiff, Marea Britanie, a început să interzică accesul în magazin a cumpărătorilor care sunt îmbrăcați în pijamale.

În 2012, o filială locală a Departamentul de Protecție Socială din Dublin a informat că pijamale sunt considerate ca fiind o ținută adecvată.

Tot în 2012, un comisar din Louisiana a propus o lege prin care oamenilor să le fie interzisă complet purtarea de pijamale în public, asta după ce el deja propusese o lege prin care pantalonii cu talie joasă să fie interziși.

Vineri ne luăm pijamalele și petrecem la Musiquerade – PyJam MyJam

Virgin Radio Romania și Roton Music te așteaptă în ultima zi din martie, de la ora 23:00, la Musiquerade- PyJam MyJam!

PyJam MyJam este petrecerea în care fanteziile nocture prind viață, iar muzica va alimenta cheful de distracție până în zori! Sebastian și Manuel Riva își dau întâlnire la pupitru și promit să întrețină atmosfera cu hituri precum „High On You” și „Mhm Mhm”.

Conceptul petrecerii și coregrafia vor fi asigurate de Emil Rengle.

Ne vedem în pijamale vineri, 31 martie în Fratelli, începând cu ora 23:00. Biletele costă 30 de lei și sunt disponibile pe iabilet.ro.

Articole similare

[BREAKFAST] Un bărbat a rămas blocat în toaleta avionului pe tot parcursul zborului. Cum a reușit să...

Un pasager din India a rămas blocat în toaleta unui avion timp de mai bine de o oră, după ce ușa ace...

[BREAKFAST] Halloween: Cine a inventat celebra sărbătoare și cum a apărut

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidenta...

Sonda spaţială indiană, Chandrayaan-3, a aselenizat. „India se află pe Lună”

Bucurie imensă în India, după o aselenizare unică în istorie. Sonda Vikram a ajuns în regiunea polul...