Cum a reacționat presa italiană după ce Italia a fost eliminată din competiție după egalul dintre România și Franța

CoolNews, Viral
share

Presa italiană n-a fost cea mai fericită după egalul dintre naționala lui Rădoi și selecționata Franței.

România și Franța se califică, astfel, după 0-0 în semifinale și vor întâlni Germania, respectiv Spania.

Rezultatul trimite în semifinale ambele echipe, pe Puşcaş şi pe ai lui, iar azzurrinii lui Di Biaggio rămân acasă. Germania, Spania, Franţa şi România sunt cele mai bune echipe de tineret ale Europei. Nu, Italia nu este, după egalul anunţat dintre Franţa şi România. Câteva intrări mai dure ale lui Manea în primul sfert de oră ne-au făcut să credem că se joacă pe bune. Apoi a mai fost o fază în care România a cerut penalty şi alta în care Tousard a fost aproape de autogol în minutul 79…dar nu s-a întâmplat nimic, iar cele două s-au calificat previzibil în semifinale, mai scriu cei de la Gazzetta dello Sport.

”Italia este afară din Europa. Franţa – România, fără gol. Ambele merg în semifinale”, Corriere dello Sport.

”Europeanul U21, Italia e out. Franţa – România fără gol” – Tuttosort.

Articole similare

Programul Visa Waiver pentru România, sub revizuire de către SUA

Recenta acceptare a României în Programul Visa Waiver (VWP) este acum sub o atentă revizuire din par...

UEFA ia măsuri după controversa din meciul România - Bosnia 0-1

După meciul tensionat dintre România și Bosnia, încheiat cu victoria oaspeților, UEFA a luat o deciz...

Kanye West caută o nouă oportunitate de afaceri în Europa: România, printre destinațiile vizate

Rapperul și producătorul american Kanye West își îndreaptă atenția către Europa, dorind să obțină o ...