Confidenţialitate

Contul de Instagram care îți arată Revoluția de la Timișoara din 1989 prin story-uri

CoolNews, Viral
share

La sfârșitul fiecărui an ne aducem aminte de evenimentele din 1989, adică cele care au fost denumite ulterior drept „Revoluția Română”.

Două organizații civice, Funky Citizens și Forum Apulum au decis să ne aducă Revoluția Română mai aproape de tineri, adică prin ochii lui Robert.

Robert este un tânăr de 19 ani din Timișoara și trăiește iarna lui ’89 prin postări pe Instagram și stories. Urmăriți-l pe @robert.jurnal și retrăiți prin ochii lui evenimentele din decembrie ’89.

Firește că Robert nu există, la fel cum nici Instagram-ul nu exista în epoca telefoanelor cu disc. Dar sentimentele care îl încearcă în timp ce trăiește revoluția sunt reale, căci au fost trăite de alte mii de tineri de vârsta lui Robert. Ei au înfăptuit, cu mâinile lor, revoluția din decembrie 1989 (unii cu prețul vieții), iar toate evenimentele relatate în story-uri sunt bazate pe fapte reale, chiar dacă punerea în temă reprezintă o dramatizare.

Contul de Instagram e mai jos:

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Robert (@robert.jurnal) pe

Articole similare

Contul de Instagram care îți arată Revoluția de la Timișoara din 1989 prin story-uri

La sfârșitul fiecărui an ne aducem aminte de evenimentele din 1989, adică cele care au fost denumite...