Cine este primul român care a cucerit vârfurile Everest și Lhotse, două dintre cele mai înalte vârfuri ale Planetei, în puțin peste 24 de ore

CoolNews, NEWS
share

Alpinistul Gabriel Băicuș a reușit, în premieră pentru alpinismul românesc, să escaladeze două dintre cele mai înalte vârfuri ale planetei – Everest și Lhotse – în puțin peste 24 de ore, fără întoarcere în tabăra de bază.

Gabriel Băicuș este primul român care reușește această performanță, în ciuda condițiilor meteo dificile din timpul ascensiunii pe Everest. Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Terra, cu o altitudine de 8.848 metri deasupra nivelului mării. Masivul Lhotse se află pe locul patru în lume, cu o înălțime de 8.516 metri, fiind situat la trei kilometri în linie dreaptă de Everest. Cele două sunt despărțite prin Șaua Sudică, ce se află la 7.930 metri.

Dubla ascensiune a început miercuri, 11 mai, din tabăra de bază. Alpinistul a înnoptat în tabăra II (6.500m), ajungând joi în tabăra III (peste 7.000 m). Vineri ascensiunea a continuat spre Șaua Sudică, în așa-numita „Zonă a Morții”, unde aerul este foarte rarefiat.

Ascensiunea lui Gabriel Băicuș spre vârful Everest a început noaptea, la ora 22 ora Nepalului, și a durat aproximativ 10 ore. Odată acest obiectiv atins, Gabriel a coborât în Șaua Sudică, unde s-a odihnit, după care a urmat ascensiunea pe vârful Lhotse, pe care l-a atins duminică dimineață. Cele două vârfuri au fost escaladate cu suportul sherpașilor, liderul expediției fiind Da Dendi Sherpa de la Glacier Himalaya, aflat la 15-a reușită pe Everest, și utilizând oxigen suplimentar începând cu altitudinea de 7.300 de metri.

Cel mai greu moment a fost când m-am văzut față în față cu imensitatea peretelui de gheață pe care urma să îl urc din tabăra IV, din Șaua Sudică. Aveam în față imaginea unor corzi fixe interminabile; se termina una și începea alta. Era noapte și un vânt puternic, iar oboseala începea să își spună cuvântul. Cel mai greu a fost să depășesc acel moment, însă fiecare pas făcut m-a adus mai aproape de visul meu. E greu să mergi noaptea, eram epuizat, psihic a fost un moment de cumpănă, dar cumva nu am renunțat. Bucuria reușitei și a dublei ascensiuni rămâne, indiferent de atingerea unui record de timp sau nu”, spune Gabriel Băicuș.

Sportivul român se va întoarce în țară la începutul lunii iunie. Dubla ascensiune pe Everest și Lhotse face parte din proiectul „Himalaya 148”, prin care Gabriel Băicuș își propune să atingă și celelalte 11 vârfuri de peste 8.000 m din lanțul muntos Himalaya – Karakorum pe parcursul următorilor ani.

Prin această expediție, alpinistul și-a propus să atragă atenția asupra importanței conservării naturii și a munților din România, dar și să încurajeze românii să facă sport.

Născut în județul Buzău, alpinistul de 36 de ani are în palmares vârfuri din Europa, Africa și Asia, printre care Manaslu (8.163 m), Ama Dablam (6.814 m), Mera Peak (6.476 m), Island Peak (6160 m) și Lobuche East (6.119 m).

Dubla Everest-Lhotse în 24 de ore a fost reușită pentru prima dată în anul 2011 de către americanul Michael Horst, care a făcut traseul fără întoarcere în tabăra de bază.

Articole similare

Alex Găvan, înainte de expediția vieții lui: „Pentru mine e mai degrabă o călătorie interioară, decâ...

Românul Alex Găvan și italianca Tamara Lunger şi se pregătesc să urce pe al doilea cel mai înalt vâr...