După cum probabil ai observat, Google a lansat azi un nou Doodle, dedicat lui Oskar Fischinger. Bine, bine, dar cine este el?
Oskar Fischinger a fost un animator abstract, creator de film și pictor, cunoscut pentru animațiile sale muzicale abstracte, realizate cu multe decenii înaintea apariției graficii computerizate și a videoclipurilor muzicale. El a creat efecte speciale pentru Woman In The Moon, unul dintre primele filme mute science-fiction, și a lucrat la peste 50 de scurtmetraje și la peste 800 de picturi, care acum sunt expuse în toată lumea.
În 1947 a dus la bun sfarsit capodopera sa: Motion Painting No. 1, un documentar despre arta de a picta.
Google a creat un Doodle interactiv, care permite utilizatorilor să imite stilul de animație al lui Fischinger. Utilizatorii pot face click pe o matrice cu diamante pentru a crea diverse sunete, în stilul lui Oskar. Leon Hong, liderul creativ al Google, a declarat despre proiect: „În lumea designului, Fischinger este o figură proeminentă, în special în domeniile graficii și animației.
„Este cel mai bine cunoscut pentru capacitatea sa de a combina vizuale abstracte sincronizate, cu acompaniament muzical, fiecare cadru atent desenat sau fotografiat manual.”
Ce este Google Doodle?
Google Doodle este o interpretare specială și temporară a clasicului logo Google, realizat pentru a celebra sărbători, evenimente, descoperiri sau oameni importanți.