Cinci echipe de elevi români participă la Campionatul Mondial de Robotică FIRST din Houston

CoolNews, NEWS
share

România va fi reprezentată de cinci echipe de elevi la Campionatul Mondial de Robotică FIRST, care se va desfășura în Houston, SUA, între 16 și 19 aprilie. Aceste echipe s-au calificat în urma competiției naționale desfășurate la Pitești, în perioada 14-16 martie, unde peste 60 de echipe din toată țara s-au luptat pentru un loc pe scena mondială.

Echipele calificate sunt:

  • Alphatronic (Transylvania College | The Cambridge International School in Cluj-Napoca)
  • CSH (Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara)
  • TehnoZ (Colegiul Național Zinca Golescu din Pitești)
  • Heart of Robots (Colegiul Național B.P. Hașdeu din Buzău)
  • Eastern Foxes (Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești)

De asemenea, patru elevi finaliști ai premiului Dean’s List – Anca Stănciulică, Luca Barbu, Luca Pantelimon și Andrei Dragoș – vor fi ambasadorii competiției la etapa mondială.

Competiția FIRST Tech Challenge promovează inovația, lucrul în echipă și gândirea critică, fiind considerată cel mai mare program educațional STEM destinat liceenilor. Participarea echipelor românești la acest nivel este o dovadă a talentului și pasiunii pentru robotică, recunoscute deja pe plan internațional.

Evenimentul din Pitești a fost o adevărată demonstrație de forță a roboticii românești, iar elevii au fost susținți de galerii energice, atmosfera rivalizând cu cea a marilor competiții sportive. „A fost un spectacol incredibil, cu multă adrenalină și recorduri mondiale de punctaj stabilite de echipele noastre”, a declarat Dana Războiu, fondatoarea asociației Nație Prin Educație, organizația care a adus acest concurs în România.

Succesul acestor echipe demonstrează că tinerii români au un potențial extraordinar în domeniul STEM, iar participarea la Campionatul Mondial este o oportunitate de a-și testa abilitățile alături de cele mai bune echipe din lume. Le urăm mult succes reprezentanților noștri în Houston!

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Spectacolul Perseidelor din 2025: Când și unde poate fi admirat cel mai bine fenomenul

Lunile de vară aduc anual un spectacol ceresc deosebit: ploaia de meteori Perseide. În 2025, nopțile...

Bătălia dansatorilor: competiția Red Bull Dance Your Style revine cu a 5-a ediție la București

Red Bull Dance Your Style, competiția globală de all-styles street-dance, revine în România! 16 dans...

[BREAKFAST] România îmbătrânește și scade: un tablou demografic tot mai îngrijorător

Populația României continuă să scadă, iar procesul de îmbătrânire se adâncește de la an la an. Potri...