24/06/2020 @ 13:43
Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume şi cel care a reuşit să producă cele mai bune falsuri din istoria României a fost prins de poliţişti. Grupul pe care acesta îl coordona a falsificat bancnote de 100 de lei, în valoare de 1,7 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al DIICOT; poliţiştii au făcut miercuri cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în Buşteni într-un dosar de falsificare de monedă, complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulaţie de valori falsificate, complicitate la punerea în circulaţie de valori falsificate, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.
Acţiunea a vizat trei persoane care au constituit în primavara anului 2014 un grup care îşi desfăşoară activitatea şi în prezent şi care ar fi falsificat 17.065 bancnote de 100 de lei, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1.706.500 lei.
Liderul grupului avea rolul de a-i coordona pe ceilalţi membri, fiind implicat în procurarea de materiale şi instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede şi punerea acestora în circulaţie, inducând astfel în eroare mai multe persoane.