Cei doi câini ai lui Joe Biden au fost trimiși acasă, după ce a mușcat un agent de securitate

NEWS
share

Cei doi câini ce aparţin preşedintelui SUA Joe Biden şi primei doamne Jill Biden au fost trimişi la casa familiei Biden din Delaware săptămâna trecută după ce au avut un comportament agresiv la Casa Albă.

Major, care a fost adoptat de Biden în noiembrie 2018 dintr-un adăpost pentru animale din Delaware, l-ar fi muşcat un membru al echipei de securitate de la Casa Albă, relatează CNN.

Starea exactă a victimei este necunoscută, cu toate acestea, incidentul a fost suficient de grav încât câinii au fost ulterior mutaţi la Wilmington, Delaware.

Major, care are 3 ani, este cel mai tânăr dintre cei doi câini. Champ, are aproximativ 13 ani. Champ şi Major s-au mutat la Casa Albă în ianuarie, la mai puţin de o săptămână după inaugurarea lui Biden.

„M-a obsedat acomodarea câinilor noştri pentru că avem un câine bătrân şi avem un câine foarte tânăr”, declara Jill Biden în timpul unei apariţii la „The Kelly Clarkson Show”.

„Trebuie să ia liftul, nu sunt obişnuiţi cu asta şi trebuie să iasă pe South Lawn, cu o mulţime de oameni care îi urmăresc”, a adăugat Jill Biden.

Articole similare

[BREAKFAST] TokoToko Zoo – Grădina zoologică pentru oameni care vor să fie câini

Un japonez pasionat de transformarea în câine a dus hobby-ul la un alt nivel și a deschis o grădină ...

[BREAKFAST] Câinii, martori speciali la nunțile din New York

În New York, iubitorii de animale au acum o modalitate inedită de a-și implica prietenii necuvântăto...

Donald Trump s-a întâlnit la Casa Albă cu Joe Biden. Președintele în funcție a promis o „tranziție l...

Președintele ales Donald Trump a ajuns la Washington pentru a se întâlni cu președintele în funcție ...