Cea mai sensibilă piesă marca rareș? – ,,Nu ne-a iubit nimeni așa”

CoolNews, Muzică
share

Fanii lui rareș așteptau această piesă. După o vară plină de concerte, rareș deschide noul sezon cu o piesă scrisă după ritmurile inimii lui. ,,Nu ne-a iubit nimeni așa” este o piesă tip declarație pentru persoana care v-a dat în iubire, în sfârșit, ceea ce meritați, înțelegere și acea conexiune inegalabilă. Dați play și simțiți alături de rareș.

Piesa a fost compusă de rareș, Florian Rus și Alex Cotoi, care s-a ocupat și de partea de producție.

,,Am scris piesa asta, alături de Florian Rus și Alex Cotoi, într-un moment de reflecție din viața mea, în care m-am uitat în jurul meu și am simțit recunoștință. <<Nu ne-a iubit nimeni așa>> e pentru toate inimile care iubesc la fel de loial. Mi-era dor de o piesă așa și sper că și vouă.” ne spune rareș.

Originar din Cluj, rareș are o poveste atipică pentru un artist. Un student de 10 la Drept, a renunțat la facultate pentru a intra în competiția One True Singer, pe care a și câștigat-o. Single-ul lui rareș, ,,Nașpa”, alături de Arkanian, s-a dovedit a fi un real succes, dominând, peste vară, cele mai mari festivaluri din țară, Untold, Neversea și Summerwell, iar rareș nu s-a oprit aici. Piesa sa, ,,Buchet de trandafiri”, în colaborare cu Olivia Addams, a pus stăpânire săptămâni la rând pe primele poziții ale topurilor de radio, atingând locul #2 în Media Forest. Toate aceste reușite i-au adus lui rareș titlul de Best New Artist, câștigat la The Artist Awards. În plus, acesta a avut un succes extraordinar pentru rolul principal din pelicula ,,Romina VTM” și colaborările muzicale realizate pentru soundtrack-ul acestuia, cu Bogdan DLP și Nicole Cherry. Mai mult decât atât, colaborarea sa cu Theo Rose și DOMINO, pentru piesa ,,Sâmbătă seară” a fost un real succes, atingând locul #1 în topul căutărilor Shazam și stând, pentru 13 săptămâni, în Top 10 Media Forest, cu peak position #2. rareș reușește să aducă acel flavour special pe orice piesă pe care își aduce aportul, iar recent a colaborat cu JUNO pentru piesa ,,,Foc”, cu Olivia Addams pentru “Of Corso”, cu Ștefan Costea pentru ,,123 (Ultimul dans”) și cu Eva Timush pentru ,,Te-am sunat”.

Articole similare

Dansul e ușor ca “123 (Ultimul Dans)” cu rareș și Ștefan Costea

Cu inima deschisă și lirism în versuri, rareș și Ștefan Costea colaborează pentru prima dată și prom...

rareș și JUNO topesc inimi cu ,,Foc”

Focul e cel mai puternic element al naturii, așadar, când se întâlnește foc cu foc, nu are cum să nu...

rareș și Theo Rose sunt la mare căutare - #2 în Shazam pentru ,,Sâmbătă seară”

Rendez-vous-ul dintre rareș, Theo Rose și DOMINO a fost cu siguranță prolific, întrucât colaborarea ...