Nu, nu e în România. Ci în Noua Zeelandă, în orașul Dunedin, într-o suburbie linistită.
La fiecare 2,86 metri parcurși, drumul se ridică cu un metru, unghiul de înclinație ajungând la 19 grade sau 35%.
Strada nici nu a fost acoperită cu asfalt peste tot, spre deosebire de restul străzilor din oraș, pentru că într-o zi calduroasă acesta ar putea să o ia la vale.
De-a lungul său sunt construite 34 de case, iar trotuarul este înlocuit cu scări.
Această trăsătură neobișnuită transformă strada într-un loc potrivit pentru diverse evenimente neconvenționale, cum ar fi cursa Jaffa, unde zeci de mii de bomboane portocalii sunt rostogolite pe stradă. La capătul străzii sunt amenajate niște canale, care preiau bomboanele și se hotărăște, astfel, cine este câștigătorul cursei.
Dacă îți vine in minte să te dai și tu cu skateboard-ul în Dunedin, Old Mout te ajuta sa ajungi cât mai aproape.
Skateboard-ul însă trebuie să ți-l iei tu. Ce trebuie să faci prima dată? Cumpără o doză/sticlă sau mai multe de Old Mout – cidrul originar din Noua Zeelandă, înscrie-te în campanie și poți câștiga o excursie pentru 2 persoane în Noua Zeelandă! Mai mult, trebuie să știi că la fiecare sticlă/doza de Old Mout cumpărată se donează câte 1 leu către asociația Kiwis for Kiwi pentru protejarea și înmulțirea populației de păsări Kiwi.