Ce tertip au găsit operatorii de telefonie pentru a te taxa suplimentar în roaming

CoolNews, Tech
share

O anchetă de proporții încearcă să stabilească dacă operatorii de telefonie din România încalcă ultimele reglementări ale Comisiei Europene în privința roamingului.

Ancheta va fi desfășurată de Autoritatea Națională pentru Reglementare și Administrare în Comunicații după ce s-au primit mai multe plângeri de la clienți care fie au fost taxați suplimentar, fie nici măcar nu au avut posibilitatea să-și activeze acest serviciu. 

Companiile de telefonie sunt acuzate că au găsit un tertip ca să ocolească o directivă europeană intrată în vigoare în vara lui 2017 și care spune că în statele membre roamingul este taxat la fel ca acasă.

Potrivit Adevărul, firmele de telefonie au introdus în ofertă noi tipuri de abonamente fără servicii roaming, iar cei care vor să folosească telefonul în străinătate, trebuie să plătească suplimentar.

Situația este asemănătoare și în cazul cartelelor pre-plătite.

Astfel, din opțiunile unor cartele prepay a fost scos roamingul, acest serviciu putând fi activat doar contra-cost și pe durate limitate de timp.

Operatorii de telefonie mobilă se apără și spun că și-au adaptat ofertele pentru nevoile tuturor clienților, atât pentru cei care utilizează roamingul, cât și pentru cei care nu au în plan să călătorească în afara țării.

„Regulamentul european a eliminat granițele folosirii telefonului mobil. Operatorii au găsit însă o cale de a eluda cel puțin spiritul regulamentului. Vom face o analiză să vedem dacă și litera regulamentului a fost încălcată. Unii consumatori s-au trezit în străinătate că nu pot folosi telefonul mobil, ceea ce este o situație mai rea decât cea în care erau obligați să suporte tarife suplimentare. Schimbarea s-a făcut pe tăcute”, a explicat Cătălin Drulă, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților.

Potrivit directivei europene intrată în vigoare pe 15 iunie 2017, serviciul de roaming este gratuit, iar operatorii de telefonie nu mai au voie să-ți perceapă tarife suplimentare, atunci când călătorești într-una dintre țările Uniunii Europene plus Islanda, Norvegia și Lichtenstein.

Articole similare

Adio grăsimilor periculoase din patiserie, biscuiți sau prăjituri - directivă europeană în vigoare...

Adio grăsimilor periculoase din patiserie, biscuiți, prăjituri sau margarină! Nu e o glumă, nu e vor...

STUDIU: Mai bine de 30% dintre cei care au lucrat de acasă au muncit mai mult decât cei care au mers...

Mai bine de 30% dintre cei care au lucrat de acasă au muncit mai mult, în comparație cu cei care au ...

O să călătorim încă 10 ani în UE fără să fim taxați suplimentar pentru serviciul de Roaming...

Încă 10 ani fără taxe suplimentare de Roaming în țările Uniunii Europene. Comisia Europeană anunț...