Ce te face autosexual, noua orientare sexuală descoperită

CoolNews, Energia aia bună
share

Autosexualitatea își face loc ușor, ușor în vocabularul obișnuit. Asta după ce, în ultima vreme tot mai mulți oameni au decis că se iubesc atât de mult pe ei înșiși încât au organizat chiar și nunți în care s-au căsătorit cu propria persoană.

The Guardian scrie că ești autosexual în momentul în care te admiri foarte mult în oglindă și tot ce-ți dorești este să ajungi acasă pentru a petrece o noapte singur într-o baie cu aburi.

Practic asta înseamnă să fi atras sexual de tine însuți și este diferit de dorința de a te masturba.

Dacă în ultimul caz, accentul se pune pe a te satisface sexual de unul singur, să fii autosexual înseamnă te aprinzi tu pe tine cum nu ai mai făcut-o cu altcineva până acum. Și nu este vorba doar despre partea sexuală.

Persoanele autosexuale sunt autoromantice și au fluturi în stomac când se gândesc la ele însele, ies la întâlniri romantice cu sine și își cumpără cadouri romantice.

În cazul în care te grăbești să spui despre un autosexual că este un om care nu reușește să aibă o relație cu o altă persoană și se mulțumește cu sine, specialiștii spun ”WRONG”.

Potrivit The Guardian, nu toți autosexuali sunt monogami, deși asta ar fi ideal pentru relația de iubire cu sine însuși.

Și pentru ca povestea asta cu autosexualitatea să aibă un happy end, au apărut firme care emit certificate de căsătorie pentru cei care vor să-și unească destinele cu propria persoană.

Articole similare

Fostul soț al lui Jennifer Aniston este încă cu gândul la ea

Este încă cu gândul la ea. Justin Theroux, fostul soț al lui Jennifer Aniston, spune că o iubește...

Machine Gun Kelly nu a cunoscut niciodată iubirea

Machine Gun Kelly a vorbit într-un inteviu despre iubire. Cântărețul în vârstă de 30 de ani a recuno...

Britney Spears apărată pe net de iubit

Deși nu a mai făcut nimic în ceea ce privește muzică, Britney a fost și rămâne în atenția presei. În...