Ce spune Edy Chereji, directorul de marketing Untold, despre mutarea festivalului din Cluj-Napoca

CoolNews
share

În fiecare an, după fiecare ediție de Untold apar tot felul de zvonuri privind festivalul. Unul dintre cele apărute după această ediție este acela care speculează pe marginea locației în care se va desfășura următoarea ediție de Untold.

Edi Chereji, directorul de marketing al Untold, într-un interviu pentru Adevărul, dezminte aceste zvonuri: „Înainte şi după festival se fac tot felul de speculaţii legate de mutare, legat de oameni care discută cu noi, oameni care şi-ar dori să se mute. Ideea este în felul următor: festivalul s-a născut în Cluj-Napoca, el este al oraşului Cluj-Napoca şi, atâta vreme cât comunitatea ne susţine şi atâta vreme cât există dorinţa din partea tuturor ca acest festival să fie făcut în Cluj-Napoca, noi nu avem un motiv să plecăm în altă parte. Că ne dorim să facem alte evenimente în ţară, sub o altă formă, cum am făcut şi la Constanţa un alt festival, că suntem interesaţi să dezvoltăm alte proiecte în România, cu siguranţă. Dar e vorba despre alte proiecte.”

 

Articole similare

Marius Moga și Sambo ne-au adus piesa „Move Like That”, în premieră, la Virgin Radio Romania Breakfa...

Ingredientele unei dimineți perfecte? Pentru unii energie debordantă, un mic dejun copios, bună disp...

[BREAKFAST] Edy Chereji: Ne dorim să transformăm Poiana Brașov în cea mai atractivă stațiune mon...

Ingredientele unei dimineți perfecte? Pentru unii energie debordantă, un mic dejun copios, bună disp...

Emma Răducanu nu va mai participa la Transylvanian Open (Cluj Napoca)

Emma Răducanu nu va mai participa la turneul de tenis Transylvanian Open de la Cluj Napoca. Sportiva...