Cristian Tudor Popescu desfiinţează filmul „Joker“, regizat de Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix în rol principal, într-un text semnat pe republica.ro.
„Opera de artă poate fi strâmbă, şi în acest cuvânt intră totul – dadaism, avangardism, expresionism, suprarealism, onirism, postmodernism, cyberpunk… Dar ea trebuie să aibă un centru de echilibru a cărui proiecţie nu trebuie să depăşească baza umană. La «Joker» nici nu se pune problema acestei proiecţii, căci nu există nici măcar un centru de echilibru. Sensul ultim al actului artistic nu poate fi inuman, cu atât mai puţin antiuman. Oricât de rău şi dur ar fi un film, el trebuie să facă apel, în ultimă instanţă, la ceea ce este bun în om. Altfel, oricât de bine ar fi realizat, nu este artă. E drog, otravă în imagini“, scrie Cristian Tudor Popescu