Ce poate să facă cel mai tare fidget spinner ever – VIDEO

CoolNews, Energia aia bună
share

Japonezii au dat-o pe joacă. O companie niponă, specializată în producerea de sateliți, hard disk-uri și alte dispozitive industriale, a ridicat foarte sus ștacheta printre producătorii de fidget spinner.

Tehnicienii de la NSK Micro Precision, o filială a companiei NSK, au creat un fidget spinner capabil să efectueze o rotație continuă timp de cel puțin 12 minute, adică de 4 ori mai mult decât majoritatea modelelor aflate pe piață.

Pentru ideea cosmică au ales și un nume cosmic, „Saturn Spinner”.

Daily Mail l-a numit chiar ”the ‘Rolls Royce’ of fidget spinners”.

”Pentru a ajunge la o rotație continuă care depășește 12 minute, „Saturn Spinner” trebuie să genereze și să întrețină o forță centrifugă importantă. Pentru a crește acea forță, am adăugat greutăți în partea exterioară a cercului”, a explicat Toshikazu Ishii, managerul companiei.

Japonezii care produc jucăriile astea nu se joacă însă când vine vorba de fabricarea lor. Tot procesul se întâmplă într-o încăpere aseptică, în care angajații trec pe sub dușuri cu aer cald care elimină orice urmă de praf. Se lucrează în uniforme albe, iar mănușile sunt nelipsite.

Totul pentru că mișcarea rulmenților nu trebuie să fie afectată de nicio impuritate.

Fiecare jucărie este testată, iar cea care nu depășește pragul de 12 minute este demontată, curățată, reasamblată și retestată până când primește certificatul de conformitate.

Prețul este și el pe măsură. Îți poți lua un „Saturn Spinner” cu 120 de euro, în condițiile în care spinner-ele care au invadat magazinele de jucării din toată lumea au prețuri între 2 și 10 euro.

Articole similare

Ce au găsit japonezii prin locuințele lor în perioada stării de urgență și au început să vândă?...

O dată cu starea de urgență anunțată în Japonia, autoritățile au dat sfaturi japonezilor: ca să nu s...

Nebunia fidget spinner l-a prins și pe Leo - VIDEO

Leonardo Dicaprio învârte un fidget spinner în ”Inception”. E filmul ăla de prin 2010, în care joacă...

Virgin Spinner, pentru experimentați!

A început vacanța, dar te ia amețeala când te gândești câte teme ai de făcut. I-ați fidget spinner-u...