Ce părere are Evan Peters despre rolurile sale din „American horror story”?

CoolNews, Filme
share

Evan Peters e actorul preferat de fanii serialului „American horror story”, care a ajuns la sezonul 8.

Cu toate acestea, actorul a declarat în ultimul interviu acordat că nu se simte chiar atât de bine în pielea personajelor pe care le interpretează, ba chiar unele dintre acestea l-au enervat.

„Sunt un nătărău, sunt prostuț, îmi place să mă distrez. Nu-mi place să țip și să strig. Defapt, chiar urăsc asta. Cred că e dezgustător și a fost o provocare pentru mine. Horror Story mi-a cerut să fac asta”, a transmis Evan Peters.

„Îmi rănește sufletul, și pe Evan ca persoană. A fost un grad ridicat de energie negativă care mă influența în timp ce-mi jucam rolul și asta m-a făcut să mă îmbolnăvesc. Nu mă simt bine.”, a mai transmis actorul.

Deși a transmis că nu se mai simte ok în pielea personajelor pe care le interpretează, cu toate acestea Even Peters a semnat contractul pentru cel mai nou sezon al serialului, sezonul 8 care va avea premiera pe 12 septembrie.

Articole similare

A apărut trailerul oficial ”American Horror Storys” (VIDEO)

Fanii genului horor au parte de un trailer oficial pentru noul sezon ”American Horror Storys”. Un no...

”American Horror Story”, un nou sezon în iulie (VIDEO)

Un nou sezon ”American Horror Story” va începe pe 15 iulie, iar în ultimele zile au apărut pe contur...

Motivul pentru care fanii Game of Thrones cer rescrierea ultimului sezon

Fanii ”Game of Thrones” au lansat o petiție online pentru rescrierea scenariului ultimului sezon al ...