Ce avere uriașă a moștenit pisica lui Karl Lagerfeld, creatorul casei de modă Chanel

CoolNews, Energia aia bună
share

Choupette, pisica de care Karl Lagerfeld era nedespărțit va moșteni o avere uriașă. Creatorul casei de modă Chanel, care a murit la 85 de ani, i-ar fi lăsat felinei o parte din averea de 150 de milioane de lire sterline.

După ce lumea modei a deplâns moartea talentatului creator și-a mutat atenția asupra celebrului său animal de companie.

Potrivit ziarului francez Le Figaro, Choupette ar putea avea dreptul la câteva milioane de lire, dacă ar fi fost numită „moștenitor”.

În 2015, Lagerfeld declara într-un interviu că felina este moștenitoarea lui: „Are propria ei mică avere, este o moștenitoare”. El a repetat declarația într-un interviu pentru cotidianul Numero, în 2018. Rugat să comenteze zvonul potrivit căruia ar fi numit-o moștenitoare pe Choupette, Lagerfeld a spus: „Printre altele, da. Nu vă faceți griji, este suficient pentru toată lumea”!

Designerul casei de modă Chanel și-a iubit foarte mult animalul de companie. Într-o declarație la CNNLagerfeld spunea că s-ar căsători cu bulgărele lui alb și pufos cu ochii albaștri, dacă ar fi legal.

„Nu există nici o căsnicie între ființe umane și animale”, se plângea el. „Nu m-am gândit niciodată că o să mă îndrăgostesc așa de o pisică”.

Reprezentanții unei case de avocatură britanică au explicat pentru The Independent că se întâmplă des să încheie acte de moștenire pentru animale de companie. Ideea este ca banii lăsați pentru animal să poată fi folosiți pentru hrănirea și îngrijirea acestuia, după moartea stăpânului.

Nu este încă sigur cine va avea grijă de Choupette, dar se zvonește că treaba asta va cădea în sarcina modelul britanic, Brad Kroenig, și al fiul său Hudson, pe care Lagerfeld l-a botezat.

Articole similare

VIRAL: Chanel vinde o sticlă de apă cu 4410 lire sterline

Aveți nevoie de o sticlă de apă? Ei bine, Chanel are rețeta pentru a rezolva această problemă. Singu...

Gigi Hadid a făcut pe agentul de securitate la Săptămâna Modei de la Paris - VIDEO

O spectatoare care se visează model a ajuns celebră la Săptămâna Modei de la Paris. Ea a sărit di...

Karl Lagerfeld, celebrul creator al casei de modă Chanel, a murit la 85 de ani

Designerul Karl Lagerfeld, celebrul creator al casei de modă Chanel, a murit marți, la vârsta de 85 ...