
Dacă tot nu poți opri ploaia, măcar să te dai cu salteaua. Asta au gândit probabil câțiva tineri din Târgu-Jiu pentru care ploaia torențială de ieri nu a fost neapărat o problemă.
Nemulțumiți că autoritățile locale nu au luat nicio soluție, tinerii și-au scos salteaua gonflabilă și au profitat de moment pentru a-i arăta primarului printr-o postare pe Facebook ce se întâmplă dacă nu se iau măsuri.
În timp ce un șofer își împinge cu greu mașina de pe strada inundată, tinerii și-au împins salteaua pentru a-i scrie apoi primarului orașului, „Domnul primar, cei care se ocupă cu canalizările ce fac? S-a mutat lacul din Debarcader”.