„Poetic și Murdar” vine la o lună după hitul „Pe umerii tăi slabi” și va fi inclusă pe albumul ”Monomaniac”, a cărui lansare va avea loc într-un concert programat pe 5 mai la Arenele Romane.
„Poetic şi Murdar este o piesă la granița dintre hip-hop şi trip-hop, semn că băieții de peste Prut pot cânta orice. „Această piesă este dedicată celor care au avut norocul sau nefericirea de a fi „murdăriți” de viață, de lume, cu noroi, cu har. Poeți, invizibili adesea, care se nasc, trăiesc, mor printre și alături de noi. Acei „poeți” care simt viața, acei rebeli care văd altfel, acei „vecini” care nasc fraze zburătoare.
Acei oameni care fac mereu pasul riscant dar adevărat pentru ei. Acei oameni care se dizolvă în ura și neînțelegerea altora adesea. Prea des. Deși sunt aproape întotdeauna cei mai îndrăgostiți de lume, de viață.”, spun cei de la Carla’s Dreams.