Confidenţialitate

Calvin Harris lansează albumul Funk Wav Bounces Vol. 2 Dua Lipa, Snoop Dogg, Pharell și Justin Timberlake sunt printre artiștii care se aud pe noul album

CoolNews, Muzică, NEWS
share

Calvin Harris lansează mult așteptatul album Funk Wav Bounces Vol. 2, pe 5 august, pe toate platformele digitale. Artistul a anunțat de curând colaborările de pe noul album, cu unele dintre cele mai apreciate nume ale industriei muzicale la nivel mondial. Dua Lipa, Snoop Dogg, Pharell, Justin Timberlake, Young Thug, Chloe, Lil Durk, Charlie Puth, Tinashe, Halsey, Offset, Busta Rhymes, Jorja Smith sunt doar câțiva dintre artiștii care dau voce pieselor de pe Funk Wav Bounces Vol. 2.

În numai o lună, pe 30 iulie, Calvin Harris va veni pentru prima dată în România, într-un show exclusiv, la Mamaia, unde participanții vor putea asculta atât hiturile celebrului artist, cât și piesele de pe noul album, în premieră.

Producător, DJ și songwriter, Calvin este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate nume ale muzicii dance la nivel internațional.

De-a lungul timpului, a reușit să doboare recorduri mondiale, a dominat topurile muzicale cu piesele sale, este în vârful clasamentelor celor mai urmăriți artiști de pe YouTube și are peste 35 de miliarde de streamuri audio și video. În anul 2013 a câștigat premiul Grammy pentru Cel mai bun videoclip, cel al piesei “We Found Love”.

A colaborat cu artiști precum Pharrell Williams, Rihanna, The Weekend, Travis Scott, Dua Lipa, John Newman, Cheryl, Frank Ocean, Chris Brown, Rita Ora și lista continuă cu nume importante din industria muzicală mondială.

Calvin Harris a ajuns în fruntea topurilor de pe tot globul cu numeroasele sale hituri. Pe 30 iulie, fanii vor asculta live toate aceste piese și un arsenal impresionant de muzică dance ce poartă semnătura celebrului producător și DJ, într-un eveniment unic la malul mării, la SAGA Beach.

Articole similare

Cine sunt marii câștigători Brit Awards - VIDEO

Noapte cu emoții pentru „actorii” din industria muzicală britanică. După o vară nebună, în care h...

9 puști simpatici care s-au transformat în DJ-ii tăi preferați

Înainte să rupă scenele internaționale, cu muzică bună, pe la toate festivalurile, inclusiv pe la Un...

Calvin Harris e mai bine plătit decât Drake

Într-un top 50 al celor mai bine plătite celebrități din lume realizat de revista Forbes, Kylie Jenn...