[BREAKFAST] Un italian care și-a obligat soția să nu se spele și să stea pe întuneric din cauza facturilor mari, condamnat la închisoare

CoolNews, NEWS
share

Curtea Supremă a Italiei a confirmat o condamnare la un an şi cinci luni de închisoare pronunţată de instanţe inferioare împotriva unui bărbat din oraşul Bologna.

Bărbatul i-a impus soţiei sale norme stricte de „economii în casă”, inclusiv raţionalizarea apei sau a hârtiei igienice, relatează marţi agenţia EFE, scrie Agerpres.

Potrivit instanţei de judecată, bărbatul „obsedat de economii” i-a provocat soţiei sale o „stare de anxietate şi frustrare” prin regimul drastic al cheltuielilor pe care l-a impus în căminul lor.

Femeia s-a plâns că el îi dădea voie să cumpere doar produse la ofertă şi i-a limitat chiar şi consumul apei, cu un singur duş pe săptămână, sau al hârtiei igienice.

Acest stil de viaţă, motivează judecătorii italieni, s-a transformat într-o adevărată constrângere în care nu au lipsit metodele de control şi agresivitatea, deşi respectiva familie nu avea dificultăţi financiare, ambii parteneri având un loc de muncă plătit.

Nu este prima dată când instanţa supremă italiană se pronunţă în astfel de cazuri. De pildă, în iunie 2000 ea a stabilit într-un alt dosar că „conduita persistentă şi sistematică a unui soţ care a făcut insuportabilă viaţa partenerei sale, printr-un chin umilitor şi nejustificat. Bărbatul și-a obligat soția să nu se spele și să stea pe întuneric din cauza facturilor tot mai mari la energie

Facturile prea scumpe la energie l-au făcut pe un italian, în vârstă de 53 de ani să-și oblige soția să nu folosească mașina de spălat, să stea pe întuneric sau să nu se spele.

„Sunt singurul care muncește aici, singurul care aduce bani în casă”, îi repeta constant bărbatul soției sale atunci când o găsea cu lumina aprinsă în casă, sau atunci când intenționa să facă baie. Femeii îi era interzis și să-și vadă familia, însă reușea în secret să se ducă la părinții săi pentru a face un duș, conform Il Messaggero. Bărbatul o obliga pe soția sa să nu se ducă să-și vadă familia pentru că îi era teamă că le va spune prin ce trece acasă.

Articole similare

[BREAKFAST] Păianjenii ar putea visa: cercetătorii au descoperit somnul REM

Un studiu publicat în PNAS arată că păianjenii au o fază de somn asemănătoare somnului REM de la oam...

[BREAKFAST] Apocalipsa, pe 13 noiembrie 2026? Ce spune un studiu din 1960

Un studiu publicat în revista Science în 1960 a indicat data de 13 noiembrie 2026 într-un calcul des...

[BREAKFAST] Care este suma de la care te-ai simți mai fericit?

Câți bani ar trebui să câștigi ca să fii mai fericit? 5.000 de lei pe lună, 10.000 sau poate niciun ...