[BREAKFAST] Primăria care a decis să le ofere 1000 de euro tuturor celor cu venituri mici. Viața oamenilor s-a schimbat radical

CoolNews, NEWS
share

Austin a fost primul oraș din Texas care a lansat un program de venit garantat finanțat de contribuabili în mai 2022. Programul a deservit 135 de familii cu venituri mici, fiecare primind 1.000 de dolari lunar. Finanțarea pentru 85 de familii a provenit de la orașul Austin, în timp ce donațiile filantropice le-au finanțat pe celelalte 50, scrie Business Insider.

Programul a fost prezentat ca un mijloc de a stimula oamenii să iasă din sărăcie și de a-i ajuta să-și permită o locuință. „Știm că, dacă avem încredere în oameni să ia deciziile corecte pentru ei înșiși și pentru familiile lor, acest lucru duce la rezultate mai bune”, afirmă orașul pe site-ul său. „Duce la locuri de muncă mai bune, la creșterea economiilor, la siguranța alimentară, la siguranța locuinței”.

Deși Austin a fost primul oraș din Texas care a testat un program de venit garantat, acum nu este singurul, dar nu toată lumea susține măsura.

Săptămâna trecută, senatorul Paul Bettencourt a trimis o scrisoare procurorului general al statului, cerându-i să declare neconstituțional un nou program din Houston.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Păianjenii ar putea visa: cercetătorii au descoperit somnul REM

Un studiu publicat în PNAS arată că păianjenii au o fază de somn asemănătoare somnului REM de la oam...

[BREAKFAST] Apocalipsa, pe 13 noiembrie 2026? Ce spune un studiu din 1960

Un studiu publicat în revista Science în 1960 a indicat data de 13 noiembrie 2026 într-un calcul des...

[BREAKFAST] Care este suma de la care te-ai simți mai fericit?

Câți bani ar trebui să câștigi ca să fii mai fericit? 5.000 de lei pe lună, 10.000 sau poate niciun ...