[BREAKFAST] O firmă de curierat a dezactivat funcția de inteligență artificială după ce aceasta a început să înjure clienții

CoolNews, NEWS
share

O firmă de curierat din Marea Britanie a dezactivat funcţia de inteligenţă artificială din sistemele sale de chat, după ce un utilizator frustrat a determinat sistemul să compună o poezie despre cât de prost este serviciul pentru clienţi al companiei.

 

„A fost odată un chatbot numit ( nu dam nume, incepe cu D) / Inutil în ajutor a oferi”, a scris robotul după ce Ashley Beauchamp a renunţat să mai încerce să-l convingă să-i dea un număr de telefon pentru serviciul cu clienţii şi i-a cerut în schimb să scrie un poem despre serviciile proaste de chatbot.

„D a fost o pierdere de timp / Cel mai mare coşmar al unui client”, a continuat chatbotul înainte de a concepe următorul final: „Într-o zi, D a fost în sfârşit închis şi nimeni n-a mai fost trist. / În sfârşit puteau primi ajutorul ştiut / De la o persoană reală, care ştia ce e de făcut”.

Beauchamp, pianist şi dirijor, a postat joi pe X conversaţia sa cu robotul, iar de atunci a fost vizualizată de peste 1,3 milioane de ori.

El a explicat că iniţial, după ce nu a reuşit să obţină informaţii despre situaţia unui colet, i-a cerut robotului să-i spună o glumă, iar după ce acesta i-a îndeplinit dorinţa, i-a cerut să compună o poezie despre eşecurile serviciului automatizat de asistenţă clienţi. De asemenea, a încurajat robotul să înjure.

Beauchamp a declarat pentru postul de televiziune ITV că încă nu a primit coletul.

„Cred că s-ar putea să îl ţină ostatic acum. Nu i-aş învinovăţi”, a spus el cu umor. „Asta este în totalitate din vina mea”, a adăugat el.

DPD UK a declarat că a folosit cu succes un element de inteligenţă artificială în cadrul sistemului său de chat timp de mai mulţi ani, alături de serviciul său uman pentru clienţi, dar a apărut o eroare după o actualizare a sistemului.

„Elementul AI a fost imediat dezactivat şi este în prezent în curs de actualizare”, a transmis compania într-un răspuns pentru ITV.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Fleetwood Mac pregătește un documentar despre istoria trupei. „The Chain” va fi lansat în ianuarie ...

Fleetwood Mac va avea primul documentar autorizat oficial despre istoria trupei, intitulat „Fleetwoo...

[BREAKFAST] Păianjenii ar putea visa: cercetătorii au descoperit somnul REM

Un studiu publicat în PNAS arată că păianjenii au o fază de somn asemănătoare somnului REM de la oam...

[BREAKFAST] Apocalipsa, pe 13 noiembrie 2026? Ce spune un studiu din 1960

Un studiu publicat în revista Science în 1960 a indicat data de 13 noiembrie 2026 într-un calcul des...