[BREAKFAST] O chelneriță care a primit un bacșiş de 10.000 de dolari, a fost concediată după ce a împărțit suma cu colegii ei

CoolNews, NEWS
share

O chelneriță din Michigan, care a primit un bacșiş de 10.000 de dolari pentru o notă de plată de 32,43 de dolari, a fost concediată după ce a împărțit suma generoasă cu colegii ei, potrivit The Independent.

Linsey Boyd a fost concediată de la Mason Jar Cafe din Michigan după ce a împărțit cu colegii cei 10.000 de dolari primiţi de la un client, însă reprezentanţii localului au declarat că decizia lor „nu are nimic de-a face cu acest episod”.

Revoltaţi, oamenii au asaltat restaurantul cu recenzii negative şi au criticat managementul pentru decizia de a o concedia pe femeie. „Eram dispusă să împart un bacșiș de 10.000 de dolari, dar am primit în schimb doar ură”, a scris Boyd într-o postare pe Facebook, dar apoi a şters mesajul, potrivit sursei citate.

Presupusele probleme au început după ce un binefăcător de vârstă mijlocie, care a vrut să rămână anonim, a făcut donația generoasă. Bărbatul misterios tocmai participase la înmormântarea unui prieten și dorea să-i aducă un ultim omagiu şi să înveselească ziua cuiva. A cerut doar ca bacșișul să fie împărțit între colegi, adică 1.600 de dolari de persoană.

Însă ceea ce ar fi trebuit să fie un eveniment fericit s-a transformat într-o adevărată dramă. Chelneriţa povesteşte că în urma acestui episod au apărut certuri între colegi, mai ales din partea celor care nu au lucrat în ziua respectivă, dar se aşteptau să primească o parte din bacşiş. După câteva zile, femeia a primit un telefon, fiind informată că a fost concediată. „Foarte multe persoane mi-au transmis că ar fi trebuit să păstrez toţi banii, ceea ce nici nu mi-a trecut prin cap. O săptămână mai târziu, iată-mă, fără serviciu”.

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Melodia vieții tale, în funcție de luna în care te-ai născut – playlistul personalității...

Muzica spune tot ce nu poți exprima în cuvinte – iar melodia vieții tale poate fi mai aproape decât ...

[BREAKFAST] Casieră cu gusturi de milionară: cum a furat o angajată din Shanghai 2,4 milioane de dol...

Într-un caz care pare desprins dintr-un scenariu de film, o femeie de 41 de ani din Shanghai a reuși...

[BREAKFAST] Concursul de arsuri solare din Florida: când durerea aduce glorie și aloe vera pe viață...

În Pahokee, Florida, umorul bizar și tradițiile locale ating un nou nivel în fiecare vară, odată cu ...