[BREAKFAST] Localurile „Mănânci cât poți” sunt foarte populare în toată lumea. Câtă mâncare se risipește din cauza lor

CoolNews, NEWS
share

Localurile „Mănânci cât poți” sunt foarte populare în toată lumea. Problema este că, de multe ori, clienții își pun pe farfurie „cu lopata” și nu reușesc să mănânce tot.

Ca urmare, o cantitate mare de alimente ajunge la gunoi. În fiecare lună, restaurantul Fang arunca alimente în valoare de aproximativ 3.000 de euro. Chiar și cu riscul de a-și pierde unii clienți, la începutul lunii februarie, Zi Ye, administratorul Fang, a decis să introducă o sancțiune: cine nu mănâncă tot ce-și pune pe farfurie trebuie să plătească o amendă de zece euro!

Autocolantele din restaurant și un semn vizibil încă de la intrare indică deja posibila penalitate. „E singura modalitate prin care putem să prevenim risipa alimentară”, a explicat Ye, într-un interviu pentru postul regional german NDR.

Karina Fellmann, avocat la Travelbook, spune că, în cazul în care iei loc la masă, „ești automat de acord cu regula”. „Cu toate acestea, sancțiunea nu trebuie să fie disproporționată”, recunoaște expertul. În sensul că „amenda” nu ar trebui să fie semnificativ mai mare decât prețul la bufetul „All you can eat”.
Potrivit paginii de Facebook a localului, masa de prânz la Fang costă 12,80 de euro. 
În situația în care produsul alimentar este considerat deficitar, „taxa de penalizare” nu este permisă. De asemenea, oaspetele nu trebuie să le plătească amenda dacă nu poate mânca din motive de sănătate, a subliniat expertul.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] S-ar putea sa ramai singur dacă mergi des în cluburi

Dacă îți petreci frecvent serile în cluburi și la petreceri, s-ar putea ca modul în care îți faci co...

What’s UP și Miky ME au venit la Virgin Radio Breakfast

Dimineață cu muzică nouă și povești la Virgin Radio Breakfast! What’s UP și Miky ME au venit în acea...

[BREAKFAST] Tom Cruise, pe coperta GQ după 20 de ani.

Tom Cruise revine pe coperta revistei GQ după o pauză de două decenii, iar apariția sa a atras imedi...