[BREAKFAST] Leguma care se vinde mai scump decât carnea. Cât a ajuns să coste un kg şi ce beneficiu major are planta

CoolNews, NEWS
share

Urzicile, verdeţurile vedetă ale acestei perioade, au ajuns să fie şi cele mai scumpe trufandale. Preţul lor îl depăşeşte chiar pe cel al cărnii de vită. Un kilogram de urzici se vinde în pieţe cu 40 de lei. Însă, de poftă, clienţii cumpără. Iar cine nu prepară acasă urzicile, le poate mânca la restaurant, scrie observatornews.ro.

Urzicile, mai scumpe decât carnea

Şi nu doar dacă vorbim de carnea de pui, ci şi de cea de porc sau de vită. În aceeaşi piaţă unde am găsit urzici la 40 de lei kilogramul, carnea de porc se vinde cu 24 de lei pe kilogram iar cea de vită cu 38 de lei. „(n.r. Preţul) e mare. Dacă iubim, putem să cumpărăm”, mărturiseşte un client.

„Sunt pline de vitamine liposolubile, adică vitamină K, E, A. Hidratează foarte bine, având multe minerale în compoziţia lor”, a explicat Lygia Alexandrescu, nutriţionist. O sută de grame de urzici conţin doar 66 de calorii.

Ce beneficii au urzicile pentru sănătate

„Din punct de vedere caloric sunt foarte slabe caloric. Înnoiesc sângele. După iarnă, avem nevoie de clorofilă, de hemoglobină, de fier mult. Şi atunci combat anemia. Tot ce înseamnă suc de urzică, sote-uri de urzică, ciorbele care conţin urzici”, adaugă Lygia Alexandrescu, nutriţionist.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Păianjenii ar putea visa: cercetătorii au descoperit somnul REM

Un studiu publicat în PNAS arată că păianjenii au o fază de somn asemănătoare somnului REM de la oam...

[BREAKFAST] Apocalipsa, pe 13 noiembrie 2026? Ce spune un studiu din 1960

Un studiu publicat în revista Science în 1960 a indicat data de 13 noiembrie 2026 într-un calcul des...

[BREAKFAST] Care este suma de la care te-ai simți mai fericit?

Câți bani ar trebui să câștigi ca să fii mai fericit? 5.000 de lei pe lună, 10.000 sau poate niciun ...