[BREAKFAST] Doi tineri s-au prefăcut bolnavi, au chemat ambulanța și s-au plimbat dintr-un oraș în altul

CoolNews, NEWS
share

Un caz revolatător s-a petrecut în Italia, acolo unde doi tineri s-au prefăcut că sunt bolnavi și au chemat ambulanța pentru „o plimbare”. Cei doi se aflau în localitatea Coriano, provincia Rimini, și voiau să ajungă la Riccione, oraș aflat la aproximativ 10 kilometri distanță, așa că au pus la cale o farsă, au filmat totul și au publicat înregistrarea pe TikTok.  

„Băieți, suntem pierduți la țară, așa că trebuie să rezolvăm situația”, se aude în înregistrare unul dintre ei. Apoi se declanșează apelul la 118. Cel care a sunat spune că prietenul lui a leșinat și răspunde la toate întrebările operatorului. În timpul dialogului, băiatul se chinuie să-și rețină râsul în timp ce descrie simptomele false, pentru a fi transmise echipajului de prim-ajutor. Videoclipul durează aproape 7 minute, iar după conversația cu operatorul, cel care a vorbit la telefon se aude spunând: „Va veni aici să ne ia ambulanța, nimeni nu vrea să se întoarcă la Riccione pe jos”. În scurtă vreme, la fața locului a ajuns un echipaj medical, transportându-i pe cei doi la camera de urgență din Rimini, unde s-au efectuat procedurile de triaj.

Menarini a mai spus că personalul medical s-a comportat impecabil, farsa pusă la cale de cei do tineri fiind una rușinoasă și nejustificată. Potrivit La Repubblica, băieții au fost identificați de carabinierii din Riccione și vor fi cercetați penal. Videoclipul publicat de presa locală a fost postat duminică pe TikTok și a strâns zecii de mii de vizualizări până să fie scos.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Craiova are cel mai bun târg de Crăciun din Europa în 2026

Craiova ocupă primul loc în clasamentul European Best Destinations 2026. Vezi ce atracții are târgul...

[BREAKFAST] Așgabat, orașul din Turkmenistan în care aproape toate mașinile sunt albe

Capitala Turkmenistanului, Așgabat, impresionează prin clădirile din marmură albă și mașinile aproap...

[BREAKFAST] De ce nu mai suportă tinerii apelurile telefonice neașteptate

Peste 80% dintre tinerii din Generația Z și Millennials ar resimți anxietate când le sună telefonul....