[BREAKFAST] Doi bărbaţi au furat un sfert de milion de euro din avioanele unei mari companii aeriene. Erau şoferii firmei

CoolNews, NEWS
share

Doi bărbaţi au furat un sfert de milion de euro din avioanele unei mari companii aeriene. Erau şoferii firmei care se ocupa de aprovizionarea cărucioarelor cu băuturi şi parfumuri din aeronave. Câteva luni bune au luat sume importante din încasările zilei, dar şi produse.

Bărbaţii de 45 şi 29 de ani au fost prinşi în flagrant, la sediul firmei la care lucrau, în timp ce descărcau marfa. Banii furaţi erau ascunşi în maşină, în spatele cotierelor. Cei doi îşi rotunjeau considerabil veniturile de luni bune.

Angajaţii companiei aeriene lăsau în avion pe timpul nopţii, în cărucioare, pungi sigilate cu banii obţinuţi din vânzarea de mâncare, băuturi sau parfumuri. Tot acolo rămâneau şi produsele scoase la vânzare a doua zi. Cei doi suspecţi trebuiau să refacă stocurile aşa că aveau acces în aeronave. Luau o parte din bani şi din bunuri iar apoi puneau un sigiliu nou. Astfel, cei doi bărbaţi au reuşit să fure peste 260.000 de euro.

Primul care a intrat la bănuileli a fost administratorul firmei la care lucrau, când şi-a dat seama că lipsesc sume importante de bani. El a fost şi cel care a anunţat poliţia. Apoi, agenţii au urmărit câteva zile drumul celor doi spre şi dinspre aeroport până când i-au prins.

La ei acasă, poliţiştii au găsit o parte din bunurile furate.

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] De ce oamenii foarte relaxați sunt, uneori, cei mai singuri?

Psihologii explică de ce persoanele calme și foarte amabile pot ascunde o singurătate profundă. Comp...

[BREAKFAST] În Elveția poți angaja un clovn care să urmărească pe cineva timp de o săptămână...

Un serviciu inedit din Elveția le permite oamenilor să angajeze un clovn care urmărește o persoană t...

[BREAKFAST] Un bucureștean primește 2.000 de euro despăgubiri după ce a fost mușcat de un șobolan...

Un locuitor din București a câștigat în instanță despăgubiri de 2.000 de euro după ce a fost mușcat ...