[BREAKFAST] Curiozitățile limbii române. Singurul cuvânt care începe și se încheie cu litera „H”

CoolNews, NEWS
share

Pasionații de lingvistică au descoperit că în limba română există un singur cuvânt care începe și se încheie cu litera „H”. Termenul este puțin uzitat, fiind folosit în special de cei care se ocupă cu analiza literară. Drept urmare, puțini sunt cei care îl cunosc și la fel de puțini cei care îi știu înțelesul.

De asemenea, este un singur cuvânt care începe și se termină cu litera „î”, înzăvorî. La fel există tot un singur cuvânt care începe și se termină cu „X”: xerox. Termenul a intrat în limba română prin 1968 și desemnează un echipament de multiplicat, un copiator. Vine de la numele producătorului Xerox, o firmă IT din Statele Unite.

Astfel, singurul cuvânt folosit în limba română care începe și se termină cu litera „H” este hemistih. Conform Dicționarului explicativ, termenul desemnează „una din cele două jumătăți ale unui vers, separate prin cezură”. Iar aceasta nu este singurul lucru inedit. Specialiștii se întrec în a descoperi aspectele mai puțin cunoscute, care îi dau savoare.

Limba română este singura în care se poate construi o propoziție cu sens din opt cuvinte formate doar din vocale:  „Oaia aia e a ei, eu o iau.” E drept că, în limbajul comun, de zi cu zi, o astfel de propoziție este mai puțin utilizată. Dar, un pasionat a descoperit-o, iar acum este prezentată drept o curiozitate

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Craiova are cel mai bun târg de Crăciun din Europa în 2026

Craiova ocupă primul loc în clasamentul European Best Destinations 2026. Vezi ce atracții are târgul...

[BREAKFAST] Așgabat, orașul din Turkmenistan în care aproape toate mașinile sunt albe

Capitala Turkmenistanului, Așgabat, impresionează prin clădirile din marmură albă și mașinile aproap...

[BREAKFAST] De ce nu mai suportă tinerii apelurile telefonice neașteptate

Peste 80% dintre tinerii din Generația Z și Millennials ar resimți anxietate când le sună telefonul....