[BREAKFAST] Care este țara în care românii își cumpără case mai ieftine? Prețul este de 10 ori mai mic

CoolNews, NEWS
share

În anul 2021, sute de români, în principal din Arad și Timișoara, au devenit proprietari în Ungaria. Aceștia au găsit case la prețuri între 5000 și 10.000 de euro, cu teren și ultilități.

Oraşul Bătania, aflat la doar şase kilometri de granița română, a fost un punct de interes. Aici, prețurile porneau de la 2.500 de euro. Anii au trecut, dar și în prezent se găsesc case cu preţuri pornind de la aproximativ 10.000 de euro, scrie Agerpres.

Cea mai ieftină casă pe care am vândut-o anul trecut a costat 5.000 de euro, în Dombegyhaz (5 km de frontieră – n.r.). Este în centrul localităţii, are 100 metri pătraţi utili, trei camere şi 4.000 de metri pătraţi de teren. În momentul de faţă, cea mai ieftină casă pe care o avem în portofoliu este la 9.000 de euro, la circa 7 km de de Variaşu Mic (localitate din Arad aflată la frontieră – n.r.), cu trei camere, utilităţi complete şi teren de 1.500 metri pătraţi”, a declarat Bogdan Holocan, agent imobiliar în zona Banatului, potrivit Agerpres.

Un alt exemplu de casă ieftină disponibilă este în oraşul Bătania. Are două camere, baie, bucătărie, un teren de 1.500 de metri pătraţi şi costă 10.000 de euro.

Cele mai multe case sunt în stare foarte bună. Proprietarii le-au abandonat și s-au mutat în alte zone din Ungaria pentru locuri de muncă.

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Ce spune prima literă a numelui despre dating și cum poți locui gratis în Toscana

Un studiu pe 2.100 de persoane arată că numele care încep cu litera „S” apar atât în cele mai bune, ...

[BREAKFAST] Alertă pentru turiști: infestare cu căpușe în Croația, în plin sezon estival

Croația se confruntă cu o infestare masivă de căpușe în zone turistice și pe litoral. Insula Vir și ...

[BREAKFAST] De ce tot mai mulți tineri rămân singuri?

Generația Z este pe cale să devină cea mai necăsătorită generație. Costurile vieții, dating-ul digit...